Cum se lansează un candidat la ţară: cu gulaş şi pălincă
- Scris de Valentin Malaescu
- 25 Mai 2012, 22:49
- Eveniment
- Ascultă știrea

Marcel Călătean e fost militar de elită şi nu e la prima candidatură la funcţia de primar. Obiceiul petrecerilor electorale nu e nou în Bonţida, cum nici gulaşul nu reprezintă o noutate la astfel de evenimente. Acum, însă, candidatul spune că gulaşul a fost oferit de Ispas şi de Ziua Eroilor.
Aproape două sute de bonţideni s-au adunat în fosta sală de popice a comunei, la invitaţia candidatului. "Am invitat numai oamenii noştri, n-am vrut să facem petrecere populară. De obicei, mai vin şi neinvitaţi, dar acum n-au fost", spune Călătean. El a mai candidat pentru funcţia de primar la alegerile parţiale din 2010, ca independent. Între timp, însă, a apărut "partidul militarilor", cum îi spune el, şi acum are partid în spate. "Am pregătire de paraşutist, scafandru şi alpinist, am fost crescut cu ordine şi disciplină şi vreau să impun un pic de ordine şi disciplină şi în Bonţida, că asta cam lasă de dorit", se prezintă acesta.
Între timp, uriaşul ceaun în care clocoteşte gulaşul a fost luat de pe foc, bucătarul a pus mâna pe polonic şi a început să umple farfuriile de plastic ale participanţilor. După ce aruncă o privire de supraveghere asupra mersului treburilor, Călătean revine la discuţia cu reporterii noştri. "Adevărul e că acum doi ani nici nu m-am forţat prea tare, a fost aşa numai, de tatonat terenu'. Păi, într-un mandat de numai doi ani, poţi cel mult să te faci de ruşine în sat, n-ai când să faci mare lucru. Acum e altceva, acum mergem la victorie", ne-a explicat candidatul.
Cât despre gulaş, palinca şi berea distribuite, el spune că n-au legătură cu campania electorală. "Ştiu că nu-i voie, dar noi acum sărbătorim Ispasul, Ziua Eroilor, e un fel de pomană pentru morţi", lămureşte lucrurile Călătean. În fapt, astfel de "pomeni", chiar şi cu gulaş, nu sunt o noutate în campaniile electorale din Bonţida. Celebru a rămas fostul primar, Ioan Bodocan, care a împărţit oi în cartierul romilor. La "pomană" au venit de la Cluj şi liderii locali UNPR Liviu Timoce şi Silviu Corpodean. Timoce îşi cunoaşte interesul. "Le urez succes, să iasă atât primar, cât şi consilieri locali, dar în special consilieri judeţeni, al căror reprezentant sunt eu, pe primul loc pe listă", ne atrage Timoce atenţia.
Printre susţinătorii lui Călătean apare fostul candidat PSD la funcţia de primar, Terezia Mora. Ea are o mare supărare pe foştii colegi de partid. "Nu pot să concep ca PSD să n-aibă un candidat la Primăria Clujului şi la şefia Consiliului Judeţean, să conducă liberalii PSD-ul. Aşa, mai bine mă duc la un partid mic şi-l susţin pe Marcel, că-i bonţidean get-beget şi are pregătirea necesară să fie primar. Şi, ca să ştiţi, pân' la urmă tot cu noi, cu UNPR-u' se vor uni, când se vor despărţi de liberali", lămureşte Mora viitorul politic.
Dar cel mai mare susţinător al fostului ofiţer e nea Aurel. "Io-s cu el din 2005. Îi om din comună, îi om destoinic şi merită să fie primar, iar UNPR-u' îi partid militar, care trebe susţinut că, în patru ani, se va dezvolta. Îi iubesc, să le dea Dumnezeu sănătate, aşa să ne-ajute Dumnezeu!", decretează nea Aurel. La final, cel cunoscut drept Baciul pune ceaunul gol în căruţă şi, ţinând calul de dârlogi, ne explică faptul că el nu e dintre cei care vin, mănâncă gulaşul lui Călătean şi apoi votează cu altul. "Votăm, normal, acuma, dac-am venit! Mai sunt, poate, unii care vin la gulaş numa' şi p'ormă uită, da' io, nu!", ne asigură Baciul.