Cum sunt soldații din Batalionul Azov. Dezvăluirile unui britanic care a luptat cot la cot cu militarii ucraineni

Cum sunt soldații din Batalionul Azov. Dezvăluirile unui britanic care a luptat cot la cot cu militarii ucraineni

Detașamentul de Operațiuni Speciale Azov, cunoscut și sub denumirea de Batalionul Azov, este o unitate paramilitară ucraineană de extremă de dreaptă şi neo-nazistă a Gărzii Naţionale Ucrainene, cu sediul în Mariupol, în regiunea de coastă a Mării Azov.

Mark Ayres și-a petrecut ultimele două luni în Ucraina, după ce s-a alăturat Regimentului Azov. Veteran al armatei britanice, el a spus că inițial a fost sceptic în ceea ce-i privește pe militarii din acest regiment, care a început ca o unitate paramilitară de extremă-dreapta – fapt speculat de Rusia – dar a subliniat că după ce i-a cunoscut, a constatat că nu sunt "nici monștri, nici psihopați".

Acesta spune că a avut rezerve să se alăture regimentului ale cărui antecedente au fost folosite de Kremlin pentru a-și justifica afirmația conform căreia în Ucraina e nevoie de "denazificare".

"Din întâmplare m-am alăturat unității Azov. Aceasta ar fi fost ultima mea alegere pentru o unitate la care să merg, dar sunt destul de bucuros că am făcut-o. Nu sunt monștri și psihopați. Mulți dintre ei sunt băieți decenți, doar că au opinii stupide. Îi spun prietenului meu: <Nu înțeleg cum poți spune că ești neonazist când ești un tip decent, cu o morală decentă>. Iar el zice: <Ei bine, nu sunt chiar....> E ca și cum se joacă cu asta. Sunt prinși în a vrea să aparțină de ceva care îi prinde. E atât de stupid", a afirmat britanicul pentru Sky News, potrivit Digi24.

Ed Arnold, cercetător în domeniul securității europene la think tank-ul de apărare RUSI, a declarat pentru Sky News că gruparea militară Azov "a făcut pași pentru a se îndepărta de legăturile sale de extremă dreapta". Totodată, în martie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat titlul de Erou al Ucrainei unui comandant al batalionului Azov.

Comenteaza