Cum trăiesc Apostu şi Stoia în spitalul-penitenciar din Dej VIDEO

Cum trăiesc Apostu şi Stoia în spitalul-penitenciar din Dej VIDEO
REALITATEA TV Cluj vă prezintă un reportaj în exclusivitate despre cum sunt trataţi Apostu şi Stoia în unitatea medicală din Dej.

După ce în ultima lună au fos închişi la penitenciarul de maximă siguranţă de la Gherla, Sorin Apostu şi Călin Stoia au acuzat agravarea stării lor de sănătate şi au cerut un consult medical. Ei au ajuns aici, la spitalul penitenciar de la Dej, pentru investigaţii amănunţite şi tratament.

La fel ca şi la Gherla, Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost cazaţi în aceeaşi cameră: un salon cu două paturi, dotat cu noptieră, cu televizor şi grup sanitar. Totuşi, salonul este prevăzut cu gratii şi uşi de metal cu vizetă, iar orice examen medical sau tratament se face sub supravegherea unui gardian.

"Întotdeauna intră asistenta şi medicul cu gardianul şi sunt scoşi şi aduşi la cabinetele medicale. În prezenţa medicului, a asistentului medical, unde li se fac investigaţiile necesare, se discută cu ei ce probleme au", spune directorul medical Diana Cionca.

La fel ca şi la penitenciarul de la Gherla, primarul Sorin Apostu poate primi vizite şi pachete, are dreptul să iasă la plimbare şi poate împrumuta cărţi de la biblioteca spitalului. Dacă nu este mulţumit cu mâncarea primită în spitalul penitenciar, primarul suspendat al Clujului poate face cumpărături la magazinul din incintă. "Este un bloc alimentar, unde se face mâncare pentru toţi cei internaţi, pentru tot efectivul care este în ziua respectivă. Şi meniul este stabilit cu 10 zile înainte, se stabileşte, sunt stabilite cele trei mese. Se alternează tot la zece zile meniul", mai spune Cionca.

După ce s-au plâns de condiţiile de detenţie de la penitenciarul din Rahova, unde au fost transferaţi pentru înfăţişările de la Înalta Curte, la spitalul din Dej Sorin Apostu şi Călin Stoia au parte de condiţii mai mult decât decente. "Un avantaj este că sunt mai puţine paturi, nu sunt paturi etajate, nu sunt aşa de mulţi într-o cameră. Ei spun că şi regimul alimentar este mai bun", spune directorul medical.

Sorin Apostu şi Călin Stoia au fost arestaţi la începutul lunii decembrie sub acuzaţia de trafic de influenţă, spălare de bani, fals, respectiv dare de mită. După ce au ajuns în spatele gratiilor, ei au diagnosticaţi cu spondiloză lombară şi, săptămâna trecută, au cerut să fie supuşi unui examen medical complex.

Reporter: Cosmin Oanţă
Imagine: Cristi Rus

Comenteaza