Cum va fi vremea în următoarele trei zile

Cum va fi vremea în următoarele trei zile
Miercuri, 24 ianuarie, tot o vreme rece, în regiunile sudice, estice şi parţial cele centrale, local, geroasă în primele ore ale zilei. În restul ţării, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade. Cerul va fi variabil cu înnorări - trecătoare în nord-vest, nord şi la munte şi persistente în sud-vest şi în sud, respectiv în Oltenia şi în Muntenia, unde, cu totul izolat, cel mai probabil în zona Carpaţilor Meridionali şi a Subcarpaţilor Getici, vor mai fi posibile ninsori slabe (fulguieli). Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane înalte. În zonele joase de relief, cu precădere în cele din interiorul arcului carpatic, pe arii restrânse, va fi ceaţă, mai ales dimineaţa.

În Bucureşti, vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Cerul va avea înnorări în prima parte a zilei, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla în general slab.*

La munte vremea va fi rece, geroasă mai ales în primele ore ale intervalului şi noaptea. Cerul va fi variabil cu înnorãri în Carpaţii Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali unde, cu totul izolat, vor mai fi posibile ninsori slabe (fulguieli). Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse, va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Joi vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor, dar dimineața va fi ger, însă pe arii restrânse, mai ales în depresiuni și în sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade la Miercurea Ciuc și 8-9 grade în dealurile din vestul ţării, la Reşiţa. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Local, în zonele joase de relief, îndeosebi în orele dimineților, va fi ceață.

În capitală, dimineața, vremea va fi rece cu valori la limita gerului, în zona periferică, iar peste zi temperatura aerului va fi mai ridicată decit miercuri, apropiată de normal. Maxima va fi de 3...4 grade, iar minima de -9...-7 grade. Cerul va fi variabil. Mai ales dimineața, vor fi condiții de ceață.

Vineri temperaturile, din timpul zilei, vor continua să crească în vestul, nord-vestul și centrul țării și în zonele de munte, dar dimineața vremea va fi rece, pe arii restrânse geroasă în depresiuni si in sudul tarii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 in estul Transilvaniei și 9-10 grade în vestul ţării, la Oradea. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului. În zonele joase de relief, mai ales dimineața, pe arii restrânse, va fi ceață.

În Bucureşti, temperaturile din timpul zilei vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar dimineața vremea va fi rece, -9...-7 grade. Cerul va fi variabil. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade. Dimineața, vor fi condiții de ceață.

 

Etichete
Comenteaza