Cum vor fi distribuite măştile gratuite de la Guvern

Cum vor fi distribuite măştile gratuite de la Guvern

Aproximativ 1,1 milioane de persoane defavorizate vor primi măşti de protecţie. Guvernul voia să le trimită prin Poştă, însă „Parlamentul a complicat existenţa” şi ele vor fi distribuite prin DSP-uri.

"După cum ştiţi, hotărârea Parlamentului de adoptare a stării de alertă, ne-a complicat existenţa Parlamentul şi distribuirea de măşti către persoanele vulnerabile, care trebuia făcută prin Ministerul Muncii şi cu susţinerea Poştei, a fost complicat. A fost mandatat Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii (MS)”, a spus premierul Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern de joi.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, în acest context că e nevoie de suplimentarea bugetului instituţiei pe care o conduce.

El a precizat că distribuţia se va realiza prin DSP-uri, şi nu prin Poştă, aşa cum dorea Guvernul.

"Vă rog să trecem pe lista suplimentară Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţilor publice locale, necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din fondul de rezervă bugetar aflat la dispoziţia Guvernului”, a spus Nelu Tătaru.

În replică, premierul a spus că bugetul MS va fi suplimentat cu 150 de milioane de lei.

"La o mască care e până în doi lei, la un număr de beneficiari de aproximativ 1,1 milioane (...), aici Ministerul Muncii trebuie să se uite cu mare atenţie să nu omitem vreo categorie”, a adăugat Orban.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza