Cum vor specialiştii clujeni să fie pionieri în tratarea deficitului de atenţie la copii VIDEO

Cum vor specialiştii clujeni să fie pionieri în tratarea deficitului de atenţie la copii VIDEO
Părinţii clujeni care au copii diagnosticaţi cu deficit de atenţie s-au întâlnit astăzi cu psihologii din şcoli într-o dezbatere mediată de asociaţia Paşi Înainte, care vrea să implementeze în şcoli un sistem inovativ de învăţământ pentru copiii cu ADHD.

"E o luptă care începe în clasa I şi se încheie doar după terminarea facultăţii", spune preşedintele asociaţiei Paşi Înainte, Andreea Pop, când explică ce eforturi trebuie să facă părinţii pentru ca elevii cu ADHD să poată fi integraţi în colectivele şcolare, mai ales cu atât mai mult cu cât diagnosticul nu afectează deloc intelectul copiilor.


"Eun model după care se lucrează în SUA şi Canada. Adaptarea ghidului şi modelul în sine l-am făcut anul trecut cu ministerul educaţiei din Canada. L-am preluat, am învăţat studiile de caz, l-am aplicat în şcoli şi ne-am gândit să diseminăm rezultatele; totuşi, trebuie să se facă ceva", adaugă ea.

Specialiştii asociaţiei îşi propun să pregătească 30 de psihologi şcolari pentru intervenţie complexă în cazurile copiilor sau adolescenţilor cu ADHD utilizând modelul american, adică prin lucrul în echipă multidisciplinară cu psihologul şcolar ca manager de caz şi instruirea invăţatorilor sau profesorilor pentru acomodarea la clasă.

Proiectul va urmări cazurile a 30 de copii cu ADHD care vor fi incluşi în programul de intervenţie complexă şi vor fi monitorizaţi de specialiştii Asociaţiei Paşi Înainte pe o perioadă de 6 luni, după intervenţia psihologului şcolar.

Printre obiective se regăseşte şi pregătirea adolescenţilor cu ADHD incluşi în proiect să înveţe să îşi pledeze cauza şi să îşi facă cunoscută condiţia în faţa cadrelor didactice, lucru valabil şi pentru părinţii acestora.

"Asociaţia Paşi Înainte" este o organizaţie non-profit care funcţionează din 2007 sub forma unui centru de asistenţă psihologică pentru copii, adolescenţi şi tineri.

Ce este ADHD

ADHD sau Deficitul de Atenţie şi Tulburare Hiperkinetică este una din dizabilităţile psihice cu largă răspândire în rândul copiilor şi adolescenţilor din ţara noastră care este în acelaşi timp printre cele mai puţin înţelese la nivelul publicului larg, dar şi a autorităţilor. E vorba de copii care au probleme serioase de concentrare a atenţiei, impulsivitate şi hiperactivitate. Potrivit statisticilor Centrului Naţional de Sănătate Mintală, peste 220.000 elevi preşcolari sunt afectaţi de o formă de ADHD. Ministerul Sănătăţii nu are însă programe publice de depistare a ADHD-ului.

Clujul se numără printre puţinele cazuri din ţară unde autorităţile locale au finanţat o astfel de analiză la nivelul copiilor din grădiniţele publice ale oraşului. În lipsa fondurilor pentru asigurarea de către sistemul public de învăţământ a tutorilor la clasă pentru aceşti copii, sarcina pregătirii şi tratării acestor copii le revine în întregime părinţilor şi cadrelor didactice. "Practica a dovedit că mare parte dintre aceştia recunosc şi acceptă cu dificultate existenţa acestei dizabilităţi", arată Pop. "De aici problemele de adaptare a copiilor şi adolescenţilor cu ADHD în mediul şcolar, creşterea gradului de expunere la activităţi infracţionale şi droguri".

Comenteaza