Curse aeriene speciale pentru românii care vor să se întoarcă din Italia

Curse aeriene speciale pentru românii care vor să se întoarcă din Italia
| Foto: romania-actualitati.ro

Românii din Italia care vor să se întoarcă în țară vor fi transportați de către stat prin intermediul unor curse speciale anunță Ministerul Afacerilor Externe.

”Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au identificat mai multe variante de transport aerian care vor permite revenirea în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul italian, ceea ce impune repatrierea acestora în cel mai scurt timp.

Detaliile privind organizarea acestor curse de tip charter vor fi comunicate în timp util cetățenilor români care se încadrează în criteriile enunțate mai sus.

O primă cursă va fi organizată dinspre Torino la data de 21 martie 2020”, se precizează într-un comunicat al MAE.

Ministerul reînnoiește și apelurile privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale și le recomandă turiștilor sau cetățenilor români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

 

Comenteaza