Curtea de Apel a anulat majorarea de capital de la "U"

Curtea de Apel a anulat majorarea de capital de la
Avocaţii Universităţii vor ataca decizia cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins, marţi, ca neîntemeiat apelul Universităţii Cluj împotriva sentinţei Tribunalului Comercial, prin care anterior a fost anulată majorarea de capital prin care patronul Florian Walter a ajuns să deţină 96,8 la sută din acţiunile societăţii SC FC Universitatea Cluj SA.

Avocaţii clubului de fotbal spun că procesul nu se încheie aici. "Sunt dezamăgită de decizia Curţii, dar o vom ataca cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a declarat avocata Laura Sporiş. Florian Walter şi-a majorat capitalui de la 51 la 96,8 la sută prin covertirea în acţiuni a unei datorii de trei milioane de lei pe care societatea FC Universitatea o avea faţă de el. Majorarea a fost atacată de către acţonarul minoritar Intop Construction SRL la Tribunalul Comercial.

Comenteaza