Cutremur de 6,3 grade, în Marea Egee. Cel puţin zece persoane rănite, în Grecia

Cutremur de 6,3 grade, în Marea Egee. Cel puţin zece persoane rănite, în Grecia
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,3 grade Richter a avut loc în zona de est a Mării Egee, la aproximativ 11 kilometri sud de oraşul Plomari de pe insula grecească Lesbos, informează Institutul american de Geofizică (USGS).

Cel puţin zece persoane au fost rănite în Grecia, luni, după cutremurul de suprafaţă cu magnitudinea de 6,3 grade Richter care a avut loc în zona de est a Mării Egee şi care s-a resimţit puternic în vestul Turciei şi pe insula grecească Lesbos, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Persoanele rănite sunt din oraşul Vrisa, aflat pe insula Lesbos, unde mai multe case vechi s-au dărâmat.

"Zeci de case s-au prăbuşit, iar drumurile din oraş sunt blocate. Acum încercăm să scoatem o femeie prinsă sub dărâmături. Îi sfătuim pe rezidenţii din zonele afectate de pe Lesbos să rămână în afara locuinţelor până când acestea vor fi inspectate", a declarat Marios Apostolides, un membru al serviciului regional de urgenţă.Înalţi oficiali guvernamentali greci, seismologi şi echipe de urgenţă din capitala Atena se îndreaptă către insula Lesbos pentru a evalua daunele.

Pe de altă parte, serviciile de urgenţă din Turcia nu au raportat victime, dar 240 de corturi au fost ridicate în zona afectată, ca măsură de precauţie. Oraşele vestice şi Istanbulul au resimţit cel mai mult cutremurul. Sute de persoane au ieşit în stradă, fiind speriate de replici puternice.

Epicentrul cutremurului de 6,3 grade a fost la 11 kilometri sud de oraşul Plomari (insula Lesbos), la 30 de kilometri sud sud-vest de oraşul Mytilene din Grecia şi 40 de kilometri vest nord-vest de localitatea Foca (provincia Izmir) din Turcia, potrivit Institutului american de Geofizică (USGS). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5,7 kilometri.

Autorităţile turce şi cele greceşti au precizat că au avut loc minimum 25 de replici ale cutremurului, cele mai mari fiind cu magnitudinea de 4, 4,5 şi 4,9.

Cutremurele sunt frecvente în Grecia şi Turcia, ţări aflate în zone tectonice active. Două cutremure devastatoare au lovit nord-vestul Turciei în 1999, provocând moartea a aproximativ 18.000 de persoane.

O agenţie guvernamentală turcească a transmis că seismul s-a resimţit şi în partea de vest a Turciei, inclusiv la Istanbul şi în provincia Izmir, plasând intensitatea cutremurului la 6,2 grade.

Comenteaza