"Dacă tăceai, filozof rămâneai" / Cum îl taxează clujenii pe politicianul Meze după cârnațul disculpelor pe fondul încasării unui dosar penal la Deva

"Dacă tăceai, filozof rămâneai" / Cum îl taxează clujenii pe politicianul Meze după cârnațul disculpelor pe fondul încasării unui dosar penal la Deva
| Foto: Imagine cu caracter generic, sursa https://www.facebook.com/daniel.meze

După ce presa clujeană a aflat că un politician din Florești a călcat rău de tot pe bec într-o excursie la Deva, acesta a transmis o disculpă uriașă pentru faptele care i-au adus ”cadou” un dosar penal. Dar mulți clujenii l-au taxat pe politician, iar proverbul "Dacă tăceai, filozof rămâneai" se aplică și pentru criza de nervi cu elevii de la Deva, dar și pentru disculpe. 

AI-ul ne lămurește că expresia "dacă tăceai, filozof rămâneai" înseamnă că este mai bine să taci decât să spui ceva greșit sau stupid. Asta pentru că, deși vorbești, vei fi judecat pentru ceea ce spui, iar dacă nu spui nimic, ai șansa să fii judecat ca fiind mai inteligent decât ești în realitate. 

Recent consilierul local din comuna Florești, Daniel-Aron Meze, ales pe listele alianței USR-ADU la alegerile locale de anul trecut, s-a ales cu dosar penal, după ce a agresat mai mulți elevi, într-un hotel din municipiul Deva. Tinerii erau de la un liceu din Bistrița și se aflau într-o excursie în cadrul programului Școala Altfel. 

Presa a aflat, poliția a acționat, iar politicianul s-a supărat și acum dă vina pe dușmanii din politică și spune că presa din Cluj e plătită, când faptele au avut loc la Deva, iar cel căruia i-a sărit țandăra e chiar dânsul. Din nefericire faptul că nu s-a putut stăpâni i-a creat prejudiciul de imagine, nu faptul că oamenii au aflat ce a făcut.

Pe pagina de Facebook, politicianul Meze s-a disculpat, a anunțat că le face plângeri penale copiilor pentru mărturie mincinoasă, părinților copiilor pentru amenințare, agenților poliției Deva, și așa mai departe, dar la un moment dat recunoaște că a greșit: ”regret evenimentul, îmi pare rău că am procedat greșit, îmi cer scuze public pentru cele întâmplate”. Unii dintre clujenii care i-au citit postarea l-au taxat usturător pe acesta în comentarii: 

”Am citit explicațiile și, sincer, ele nu fac decât să confirme gravitatea situației, nu să o atenueze. Faptul că un adult a intrat noaptea în camera unor minori, a ridicat tonul și i-a amenințat, rămâne un comportament abuziv, indiferent de motiv sau de intenție. Ca părinte de fete, îmi este greu să găsesc o justificare pentru o asemenea reacție. Un om echilibrat sună la recepție sau la poliție, nu pătrunde peste copii în cameră. Iar încercarea de a muta vina pe poliție, presă sau chiar pe elevi arată doar lipsă de asumare și autocontrol. Cu minimă decență, ar fi fost suficient un „am greșit și îmi cer scuze”, nu o întreagă demonstrație despre cât de vinovați sunt ceilalți.”, i-a transmis cineva politicianului ales consilier în comuna Florești.

”În cameră era balamuc, fete cu cel puțin 3 băieți în cameră”, s-a disculpat din nou Meze. ”Ce treabă are câți băieți sau câte fete erau în cameră? Sunt tineri, nu e responsabilitatea ta să-i educi sau să-i verifici. Există reguli și mecanisme clare pentru astfel de situații, nu “dreptatea” făcută de unul singur noaptea, intrând peste minori. Încerci să justifici o reacție inacceptabilă prin tot felul de explicații care nu schimbă esența, ai greșit grav. Cu cât tot insiști să cauți scuze, cu atât devii mai penibil și mai departe de un minim gest de asumare”, a venit replica. 

”Faptul că cineva face gălăgie nu devine o scuză pentru ca un adult să intre peste minori în cameră, să-i certe și să-i amenințe. Asta se numește abuz și încălcare a spațiului privat, indiferent cine, când sau de ce o face. Iar ca părinte de fete, îmi fac griji pentru educația și siguranța lor, nu pentru faptul că interacționează cu băieți, e firesc, în funcție de vârstă. Ce mi s-ar părea într-adevăr grav ar fi ca un adult necunoscut să intre peste ele în cameră, să le spună că le dă „o mamă de bătaie” și apoi să creadă că are dreptate”, a mai continuat clujeanul.

- Daca relatarea este adevarata, ati procesat gresit. La receptie se fac plangerile.
- Hotelul nu are recepție? Trebuia sunat la recepție. Sa se descurce hotelul cu oaspeții... Sa ii anunțe pe profii supraveghetori ai excursiei, nu știu.
- Capul face, capul trage!!!
- Acel hotel nu are recepție și un om de ordine la recepție?Trebuia să faceți în prima fază reclamație la recepție!, i-au mai scris alții lui Meze. 

Deși unii cetățeni au pus vina în seama tinerilor spunând că ”în ultimii ani sunt foarte necivilizați și le lipsește educația”, alții au susținut că deși e adevărat, asta nu dă dreptul adulților necunoscuți să le invadeze spațiul pentru educație, amenințări sau corecție. Dacă ne lăudăm cu valori precum responsabilitate, discernământ, bun simț, atunci să le și aplicăm, mai transmit cei care au fost uluiți de ce s-a întâmplat, dar și de felul în care politicianul justifică un derapaj serios de la aceste valori. 

În mod surprinzător cel care nu știe cât de multe drepturi au minorii a studiat și dreptul, dar a studiat și psihologie clinică, psihoterapie și consiliere psihologică, pe lângă studiile în științe politice și ale comunicării, potrivit informațiilor de pe pagina sa de socializare. Cu atâtea studii înate probabil că și cei care l-au ales în Florești ca și consilier au așteptări ceva mai înalte decât faptele petrecute la Deva.

Și încă ceva... S-au inventat chiar demult și dopurile de urechi care atenuează zgomotele ambientale şi sforăitul, acestea sunt confecţionate din materiale moi, extrem de confortabile, în timpul somnului nu deranjează urechea și mulți oameni chiar se bucură de un somn odihnitor când le folosesc. Le nevoie, evident. Dacă domnul Meze ar fi avut doar un set de dopuri la el când era cazat la hotelul din Deva, probabil nu mai era nevoie să își stăpânească nervii și nu s-ar fi întâmplat toate celea. 

CITEȘTE ȘI: Consilierul local din Florești, Daniel Meze, acuzat că a agresat mai mulți elevi într-un hotel. Polițiștii au deschis dosar penal
CITEȘTE ȘI: Părinte din Bistrița, despre ce a făcut politicianul clujean Daniel Meze: ”Pe fata mea a prins-o de mâini și a trântit-o de perete și pe o alta a lovit-o...”
CITEȘTE ȘI: Cum se apără consilierul local Daniel Meze, acuzat că a agresat mai mulți elevi într-un hotel

Comenteaza