Dai petreceri și deranjezi vecinii? AMENZI URIAȘE sau muncă în folosul comunității

Dai petreceri și deranjezi vecinii? AMENZI URIAȘE sau muncă în folosul comunității

Amenzile pentru organizarea de petreceri și tulburarea liniștii în apropierea locuințelor vor crește de câteva ori, în timp ce repetarea actelor de deranjare a liniștii locatarilor, prin zgomote, larmă, muzică sau petreceri va fi sancționată inclusiv cu muncă în folosul comunității, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Klaus Iohannis.

Proiectul votat de Parlament stabilește, în primul rând, că organizarea de petreceri sau muzică difuzată la intensitate mare să fie amendată cu sume mai mari, respectiv de la 2.000 la 3.000 lei.

În al doilea rând, conform profit.ro, deși amenda va fi în continuare instrumentul principal de restabilire a ordinii publice, autorii consideră că ”este necesar să existe un mecanism care să descurajeze repetarea unor astfel de fapte antisociale”.

Pentru astfel de situații, sancțiunea contravențională va fi mai drastică, iar amenda va crește dacă se constată repetarea faptei într-un interval de 24 de ore.

Totodată, când aplicarea amenzii nu este suficientă pentru a determina încetarea acțiunilor ilegale, polițistul va putea înainta instanței procesul verbal de constatare a contravenției, pentru care legea va prevedea sancțiunea, alternativă la amendă, de prestare de muncă în folosul comunității.

 

Comenteaza