Daniel Buda: În maxim o lună şi jumătate se vor relua lucrările la autostrada Transilvania

Daniel Buda: În maxim o lună şi jumătate se vor relua lucrările la autostrada Transilvania
Realizarea autostrăzii Transilvania reprezintă o necesitate pentru România iar lucrările ar putea fi reluate într-o lună jumătate, precizează deputatului PDL Daniel Buda.

„Sunt mai mult aspecte cu privire la coridorul patru şi la autostrada Transilvania. Coridorul IV poate beneficia într-adevăr de finanţare europeană. Finanţarea autostrăzii Transilvania se realizează de la bugetul intern. Această autostradă este o necesitate pentru România, lucrurile sunt foarte clare în acest sens. Domnul Berceanu este liber să îşi exprime o opinie cu privirte la o investiţie. Lucrurile stau însă altfel şi sperăm ca într-o lună, o lună jumătate să înceapă lucrările la segmentul Gilău-Nădăşel", a precizat pentru ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro deputatul Daniel Buda.

Reprezentantul PDL a adăugat că dacă reprezentanţii companiei Bechtel, antreprenorul general al autostrăzii Transilvania, ar fi avut o atitudine mai flexibilă şi s-ar fi adaptat la condiţiile de criză şi la această oră s-ar fi lucrat la autostradă.

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat marţi că autostrada Transilvania nu reprezintă o prioritate în domeniul construcţiei de autostrăzi, arătând că România fi trebuit să se concentreze pe construcţia Coridorului european IV. Declaraţia a fost făcută la Craiova, în cadrul unei dezbateri a Comitetului Naţional de Dezvoltare.

 

Comenteaza