Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a scăpat de închisoare. Decizia este definitivă
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:45
- Eveniment
- Ascultă știrea
Tribunalul Vrancea a admis, miercuri, contestația formulată de fostul ministru de finanțe și fost primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, și a decis eliberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de cinci ani de închisoare.
Decizia este definitivă, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Instanța a desființat hotărârea anterioară a Judecătoriei Focșani, care respinsese cererea de liberare condiționată, și a rejudecat cauza, dispunând admiterea solicitării, conform Agerpres.
„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Vâlcov Darius Bogdan. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Vâlcov Darius Bogdan din pedeapsa de 5 ani închisoare (...)”, se arată în minuta Tribunalului Vrancea.
Judecătorii au dispus punerea de îndată în libertate a acestuia din Penitenciarul Focșani, cu condiția să nu fie reținut sau arestat în altă cauză. Totodată, instanța i-a atras atenția asupra obligațiilor legale pe care trebuie să le respecte pe durata liberării condiționate.
Darius Vâlcov executa inițial o pedeapsă de șase ani de închisoare, redusă ulterior la cinci ani în noiembrie 2025, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în casație și a constatat prescrierea unor fapte de trafic de influență.
Fostul ministru a fost condamnat definitiv în mai 2023 pentru infracțiunea de spălare de bani. El a părăsit România înainte de pronunțarea sentinței și a fost localizat în Italia, de unde a fost extrădat în august 2023 și încarcerat ulterior în România.
Potrivit anchetatorilor DNA, dosarul viza fapte de corupție comise în perioada în care Vâlcov era primar al municipiului Slatina. Acesta ar fi primit sume importante de bani de la omul de afaceri Theodor Berna, în schimbul influențării unor proceduri de atribuire a unor contracte publice legate de un proiect de infrastructură de apă și canalizare din județul Olt, finanțat din fonduri europene. O parte din aceste sume ar fi fost ulterior disimulate prin operațiuni de spălare a banilor.











