Dascălii clujeni, pregătiţi de o nouă grevă generală
- Scris de Cristina Pirvu
- 23 Feb 2011, 23:25
- Eveniment
- Ascultă știrea

“Azi (ieri - n. red.) a avut loc la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar o întâlnire cu liderii judeţeni şi s-a fixat la Oradea în 26 februarie, în ziua Congresului UDMR, un miting de protest”, a declarat liderul SLIPC, Lucia Cojocaru. Sindicaliştii clujeni sunt pregătiţi să protesteze în Bucureşti, nemulţumiţi fiind diminuarea costului standard per elev în anul 2011.
“Săptămânile următoare vom hotărî când vom picheta, pe plan local, prefectura. Între 2 şi 4 martie vom picheta Ministerul Educaţiei, ca urmare a nemulţumirilor financiare pe care le avem în ceea ce priveşte învăţământul vocaţional şi ca urmare a retragerii sporurilor pentru personalul nedidactic auxiliar”, a adăugat Cojocaru. La Cluj, sindicaliştii din învăţământ urmează să stabilească săptămâna viitoare un calendar al acţiunilor de protest.
“Vom hotărî dacă vom protesta concomitent cu acţiunile de la Bucureşti sau dacă vom merge şi noi acolo. Până la întâlnirea viitoare de la sediul Federaţiei, urmează să hotărâm când vom declanşa greva generală”, a precizat Cojocaru.