David Ciceo anunță 25 de mil. pasageri pe aeroporturile din România în 2023. „Întârzierea zborurilor din păcate continuă pe plan european”

David Ciceo anunță 25 de mil. pasageri pe aeroporturile din România în 2023. „Întârzierea zborurilor din păcate continuă pe plan european”
| Foto: Facebook - Asociaţia Aeroporturilor din România
David Ciceo anunță 25 de mil. pasageri pe aeroporturile din România în 2023. „Întârzierea zborurilor din păcate continuă pe plan european”
David Ciceo anunță 25 de mil. pasageri pe aeroporturile din România în 2023. „Întârzierea zborurilor din păcate continuă pe plan european”

David Ciceo, președintele Aeroportului Cluj și al Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR) a declarat faptul că traficul aerian din România va depăși 25 de milioane de pasageri, peste nivelul înregistrat înainte de pandemie.

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România și președinte al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sovata, că în acest an traficul aerian din ţara noastră va înregistra valori peste nivelul anului 2019, numărul estimat de pasageri fiind de peste 25 de milioane de pasageri.

56 mil. pasageri în România până în 2040 / Investiții de peste 1 miliard euro

„În anul 2023 traficul aerian în România va fi peste nivelul celui înregistrat în anul 2019 - ne aşteptăm să depăşim 25 de milioane de pasageri (...) În aceste zile vom discuta despre finalizarea investiţiilor, recuperarea traficului aerian, faptul că estimăm că până în 2040, România va avea aproximativ 56 de milioane de pasageri, faţă de 25 de milioane cât va fi anul acesta. Până în 2040, având în vedere estimarea de dublare a traficului aerian, noi, aeroporturile, trebuie să pregătim capacităţi noi, legat de infrastructură, legat de restul facilităţilor", a declarat preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo.

El a adăugat că investiţiile pentru creşterea numărului de pasageri la 56 de milioane până în 2040 sunt evaluate la peste 1 miliard de euro.

La Sovata se desfăşoară conferinţa anuală organizată de Asociaţia Aeroporturilor din România, tema fiind „Provocări în transportul aerian în actualul context geo-politic şi post-pandemic".

Ciceo: „Întârzierea zborurilor din păcate continuă pe plan european”

„Un punct important de discuţii va fi întârzierea zborurilor, care din păcate continuă în acest an pe plan european. Pe plan mondial, aceste întârzieri se datorează în principal lipsei forţei de muncă pe aeroporturile mari. Dacă întârzie pe hub-urile mari, bineînţeles că se transmit întârzierile şi în România. Să ştiţi că noi, aeroporturile din România, stăm destul de bine cu personalul, dar după cum am menţionat, se transmit întârzierile de pe plan european. Ne cerem scuze faţă de pasageri că şi în această vară punctual, la Cluj, avem zilnic trei-patru zboruri care întârzie între o oră şi jumătate, două ore. Ştim că este neplăcut pentru pasageri. O să colaborăm cu companiile aeriene, cu agenţii de handling, astfel încât să minimalizăm neplăcerile. Reducerea emisiilor de carbon, angajamentul României şi angajamentul european ca să fie zero emis de carbon până în 2050 va fi o provocare foarte mare. S-ar putea să ducă şi la creştere de costuri, dar oricum ne va trebui un program coerent astfel încât să atingem acest obiectiv", a spus David Ciceo.

Evenimentul de la Sovata reuneşte directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanţi ai Senatului României, ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, preşedinţi de consilii judeţene, specialişti din industria aeronautică din străinătate şi reprezentanţi ai companiilor aeriene şi ai altor companii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul aviaţiei civile.

Comenteaza