De azi începe testarea PCR anti-COVID 19 în capitală. Participarea se face pe bază de voluntariat

De azi începe testarea PCR anti-COVID 19 în capitală. Participarea se face pe bază de voluntariat
| Foto: profimedia

Primăria Capitalei anunţă că lansează vineri, la ora 13:00, platforma online www.testampentrubucuresti.assmb.ro, unde se pot înscrie voluntar 11.000 de bucureşteni. Aceştia vor fi testaţi gratuit pentru noul coronavirus.

Platforma este parte a proiectului "Testăm pentru Bucureşti" - prima iniţiativă a unei autorităţi locale din România care asigură testarea cu aparate Real Time PCR pe scară largă a persoanelor asimptomatice.

Potrivit sursei citate, testarea se va realiza gratuit, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, va deconta pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului.

Testarea moleculară se face cu aparate Real Time PCR, pe baza probelor luate prin exudat nazo-faringian. Pe platforma online se pot înscrie bucureştenii asimptomatici şi care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat.

Aceştia vor completa o declaraţie ce cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare.

Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă. Un call-center dedicat va ţine legătura cu bucureştenii înscrişi în program şi le va comunica data şi ora la care vor trebui să se prezinte la unitatea medicală afiliată pentru testare, anunţă Mediafax.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza