De Paşti trebuie scoase din biserici covoarele, mochetele şi scaunele

De Paşti trebuie scoase din biserici covoarele, mochetele şi scaunele
Pompierii clujeni vă dau sfaturi despre cum să evitaţi accidentele, incidentele şi incendiile la slujba de Paşte şi în perioada sărbătorilor pascale, mai ales având în vedere că atât credincioşii catolici cât şi cei ortodocşi sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi, în 2014.

Pompierii le dau câteva sfaturi credincioşilor şi celor care slujesc în biserici, mănăstiri şi schituri, pentru ca aceştia să fie atenţi împotriva incendiilor.

Iată ce sfaturi dau pompierii de la ISU Cluj:

  • Accesul credincioşilor în incinta lăcaşului de cult se va permite în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării producerii de accidente;
  • Se vor menţin uşile de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe toata durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber;
  • Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros ori a autocarelor şi microbuzelor se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
  • Mijloacele de încălzire se vor amplasa la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau materialele combustibile;
  • Se va asigura supravegherea sobelor şi a celorlalte mijloace de încălzire cu/fără acumulare de căldură, din lăcaşul de cult, pe tot timpul funcţionării şi se va întrerupe alimentarea acestora înainte de începerea slujbelor religioase;
  • Se va asigura întreţinerea corespunzătoare, verificarea periodică şi remedierea tuturor defecţiunilor de la instalaţiile electrice, a sistemelor de încălzire utilizate, a aparatelor de preparat şi încălzit hrana şi a coşurilor de fum, de către personal autorizat;
  • Se va asigura amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, pe timpul slujbelor religioase, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc., de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip şi se vor supraveghea pe toată durata arderii a acestora;
  • Pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros se vor evacua, din interiorul lăcaşului de cult, covoarele, mochetele, scaunele şi băncile nefixate de pardoseală;
  • Se vor instrui persoanele cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor din incinta mănăstirilor, precum şi persoanele cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului;
  • Se impune verificarea termenului de valabilitate a încărcăturii mijloacelor de primă intervenţie (stingătoare portabile) din dotarea lăcaşurilor de cult.

În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii precum şi a bunurilor importante, anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112 şi stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.

Comenteaza