Foto De veghe în... stradă! Protestatarii care au montat cortul în faţa Prefecturii Cluj au fost invitaţi la dialog

De veghe în... stradă! Protestatarii care au montat cortul în faţa Prefecturii Cluj au fost invitaţi la dialog
| Foto: Sursa FOTO: Facebook
De vegehe în... stradă! Protestatarii care au montat cortul în faţa Prefecturii Cluj au fost invitaţi la dialog
De vegehe în... stradă! Protestatarii care au montat cortul în faţa Prefecturii Cluj au fost invitaţi la dialog

Protestatarii antiguvern care au petrecut noaptea de duminică în cortul din faţa Palatului Administrativ au fost invitaţi la discuţii de către prefectul Ioan Aurel Cherecheş.

Mai mulţi protestatari şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni în stradă, în faţa sediului Prefecturii Cluj, pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenţelor de vineri, 10 august, din capitală.

"Mesajul nostru este de solidariate cu toţi cei care au simţit pe pielea lor abuzurile comandate politic ale Jandarmeriei române, din seara de vineri, 10 august, în Bucureşti. Clujul nu va tolera instaurarea dictaturii, ale cărei tentacule deja sunt evidente.

Violenţa nu mai e mascată, e la vedere şi fără scrupule. Sper că acum e clar pentru toată lumea că suntem împinşi spre totalitarism. Seara de vineri stă mărturie", a postat pe rețeaua de socializare Facebook Marius Gomboșiu, unul dintre protestatari.

Luni dimineaţă, protestatarii au fost invitaţi la discuţii de către Prefectul Clujului, Ioan Aurel Cherecheş: "UPDATE 09:16 am fost invitaţi de către prefect ca să discutăm. Acum intrăm", se arată în aceeaşi postare. Vineri, sâmbătă şi duminică, peste 10.000 de clujeni au protestat pașnic pe străzile din centrul orașului.

Dacă în prima zi de protest clujenii au mers în coloană scandând lozinci și purtând pancarte antiguvernamentale, în a doua şi a treia zi protestatarii s-au oprit în fața Prefecturii Cluj, unde au rămas timp de câteva ore ocupând strada, blocând astfel traficul.

Printre scandările împotriva Guvernului României, ca urmare a violențelor de sâmbătă din capitală, protestatarii au încins Hora Unirii şi au cântat imnul național.

 

 

Comenteaza