Decizia magistraţilor: Greva controlorilor de trafic aerian este legală

Decizia magistraţilor: Greva controlorilor de trafic aerian este legală
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis marţi că greva controlorilor de trafic aerian este legală şi au respins solicitarea conducerii ROMATSA. Oricum, greva controlorilor de trafic aerian a fost suspendată temporar la ora 12.10.

Decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti a fost întâmpinată cu aplauze în sala de judecată.

Hotărârea nu este definitivă, ci poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.

În timpul şedinţei de judecată, avocatul ROMATSA a cerut magistraţilor să constate că greva controlorilor de trafic nu e legală, că nu au fost respectate procedurile şi a solicitat instanţei să dispună încetarea acesteia, având în vedere că unele revendicări au fost stinse şi rezolvate deja. Totodată, apărătorul a precizat că semnăturile au fost strânse înainte ca toţi paşii negocierii să fie parcurşi.

Pe de altă parte, avocatul sindicatului ROMATSA a susţinut că au fost parcurse toate etapele prevăzute de legea dialogului social, iar după concilierea cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, au fost notificaţi angajaţii. Apărătorul a specificat că personalul controlorilor de trafic nu a făcut grevă în decembrie deoarece aceştia au sperat că se vor rezolva pe cale amiabilă o serie de revendicări. Totodată, potrivit apărătorului, ROMATSA ar fi trebuit să prezinte Uniunii Europene un plan de măsuri după ce traficul aerian a crescut cu 10 procente, însă nu a făcut-o.

"Nu avem controlori de trafic aerian suficienţi. Turnurile de control din ţară au trei oameni, care lucrează 12 cu 36 de ore. Astfel intră doi la o tură şi celălalt împreună cu directorul, care nu are nicio competenţă. În 2015 s-a promis rezolvarea acestor probleme, când s-a anulat greva de atunci, dar nu s-a rezolvat nimic. Revendicările noastre nu fac decât să protejeze buna desfăşurare a traficului aerian. Nu cred că se poate simţi cineva confortabil ştiind că nu există controlori de trafic aerian. Aceste revendicări nu se vor soluţiona decât prin semnarea unui contract colectiv de muncă", a declarat în instanţă avocatul care reprezintă sindicatul ROMATSA.

La rândul lui, avocatul care reprezintă Ministerul Transporturilor a cerut instanţei să constate nelegalitatea grevei şi încheierea acesteia, invocând că lista semnăturilor nu este legală, acestea fiind strânse în noiembrie 2016, deci nu cu o dată şi cu un scop precis.

"70% dintre angajaţi au fost la muncă, deci e clar că nu toţi au fost de acord cu greva", a spus apărătorul.

În replică, avocatul sindicatului ROMATSA a precizat că personalul care asigură mentenanţa radarelor şi meteo nu poate intra în grevă pentru că asta ar însemna "dirijarea avioanelor cu steguleţe", motivând că din acest motiv 70% dintre aceştia au fost la muncă.

Magistraţii au decis, la capătul şedinţei de judecată, că greva este legală, respingând solicitarea conducerii ROMATSA.

Oricum, începând cu ora 12.10, greva de la ROMATSA a fost suspendată temporar, preşedintele sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian, Gabriel Tudorache, declarând însă că, dacă negocierile eşuează, va putea fi reluată oricând fără parcurgerea etapelor intermediare.

Sindicatul ATSR a declanşat, marţi dimineaţa, o grevă generală care a condus la întârzierea şi chiar anularea a zeci de zboruri interne şi internaţionale.

 

 

 

Comenteaza