Delahoya: Suntem un brand al Clujului. Consiliul Local nu ne-a ajutat cu bani

Delahoya: Suntem un brand al Clujului. Consiliul Local nu ne-a ajutat cu bani
Organizatorii festivalului de muzică electronică "Delahoya" s-au plâns astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu au beneficiat de ajutorul Consiliul Local Cluj-Napoca pentru organizarea evenimentului care va avea loc la acest sfârşit de săptămână.

 „Anul acesta a fost foarte greu din punct de veder financiar. Toţi sponsorii şi-au redus bugetele de eveniment şi am fost dezamăgiţi din acest motiv. Ne-am fi dorit să fim sprijiniţi mai mult de Consiliul Local. Am primit un sprijin de a afişa posterele în oraş", a declarat Horaţiu Dumitraş, preşedintele Cluj Raving Society, asociaţia organizatoare a festivalului.

 

„Am depus un proiecte de finanţare la Primărie pentru că suntem unul dintre brandurile oraşului. Am cerut 2.000 de euro de la Consiliul Local şi am primit o hârtie prin care ne-au transmis că le pare rău şi că nu ne pot ajuta. Nu am dorit să mărim preţul biletelor faţă de anul trecut", a explicat Horaţiu Dumitraş.

Delahoya are loc între 20 şi 22 mai în parcarea mall-ului Polus Center din Cluj Napoca. Invitaţi sunt Freestylers DJs, Par Grindvik, Şuie Paparude, Michael Placke, Tagraumer 2, Julian, Horace Dan D, Gojira şi alţii. Preţul biletelor a rămas neschimbat faţă de ediţia de anul trecut a Festivalului: vineri 20 de lei până la ora 00.00 şi 30 lei după ora 00.00. Sâmbătă . 25 lei până la ora 00.00 şi 35 lei după ora 00.00. Pentru posesorii Studcard, preţul biletelor este 20 lei pe tot parcursul noptii în ambele zile de Festival.

 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .