Demonstraţie de forţă judecătorească la procesul lui Apostu

Demonstraţie de forţă judecătorească la procesul lui Apostu
Sorin Apostu şi Călin Stoia au compărut în faţa instanţei mureşene ieri, cerând să fie eliberaţi din arest. Severa judecătoare Mihaela Creţu, care a impus linişte şi ordine în sala de judecată şi a “retezat” orice divagaţie a avocaţilor, va stabili miercuri dacă cei doi inculpaţi vor fi puşi în libertate.

Cunoscuta judecătoare Mihaela Creţu, care a dat condamnări apropiate de maximul special în cazul permiselor false din Argeş, a imprimat încă de la bun început o solemnitate deosebită actului judecătoresc, cerând punctualitate şi rigurozitate din partea avocaţilor, dar şi respect din partea participanţilor la proces sau a celor care au asistat la dezbateri. Întrucât ora de începere a şedinţei de judecată a fost stabilită pentru 08:30, cei doi inculpaţi aflaţi în custodia Penitenciarului Târgu-Mureş, Sorin Apostu şi Călin Stoia, au fost aduşi cu punctualitate în sală.

Însă doar avocaţii lui Stoia erau prezenţi, respectiv Sergiu Bogdan şi Rareş Trif, apărătorii lui Apostu urmând să apară mai târziu. Magistratul a spus că a primit duminică seara, în jurul orei 20:27, o cerere de amânare a procesului pentru ora 09:30, prin fax. "Sunt inflexibilă, de-a dreptul rigidă, dar având în vedere că e primul termen la Mureş, după strămutare, aşteptăm să vină toţi. Dar începem şedinţa nu la 09:30, ci la 09:45, pentru că nu vreau să aud comentarii de felul nu am robă, trebuie să mă îmbrac", a spus judecătoarea Mihaela Creţu, care a suspendat şedinţa. Între timp, la Curtea de Apel Mureş a apărut şi Monica Apostu, a treia inculpată în dosar, însoţită de avocaţii Gheorghiţă Mateuţ şi Tiberiu Ban. Cu o precizie de ceas elveţian, judecătoarea a intrat în sală la ora 09:45. Însă Aspazia Droniuc, denunţătoarea lui Sorin Apostu, la rândul ei inculpată în acest proces, nu şi-a făcut apariţia, fiind prezent doar avocatul ei, Mircea Ilian.

Instanţa a luat act de cererea de liberare sub control judiciar depusă în 30 martie de avocatul Sergiu Bogdan pentru Călin Stoia, iar inculpatul a fost audiat. Acesta a spus că înţelege ce presupune eliberarea sa şi că se obligă să respecte toate rigorile legii. Întrucât mai multe persoane aflate în sala de şedinţă au început să vorbească în şoaptă între ele, judecătoarea a atenţionat că va sancţiona orice tulburare a liniştii. "Sancţiunile merg de la 500 de lei la 5.000 de lei, dar la mine încep de la 3.000 de lei. Dacă dumneavoastră doriţi să consolidez bugetul de stat, o fac", a spus Mihaela Creţu.

Cu toate că avocatul Sergiu Bogdan a cerut reaudierea clientului său pe fond, în ceea ce priveşte starea de fapt, magistratul Curţii de Apel Mureş a subliniat că această procedură a fost îndeplinită de instanţa clujeană, prin urmare a respins în prima fază această solicitare. Cu toate acestea, judecătoarea a revenit asupra cererii, constatând pe parcursul procesului disponibilitatea lui Călin Stoia de a da o nouă declaraţie în faţa instanţei. Reaudierea lui Stoia a fost stabilită pentru următorul termen de judecată.

În timpul pledoariei, avocatul Sergiu Bogdan, care a pus în discuţie acuzaţia de spălare de bani care i se aduce clientului său, şi care e o infracţiune subsecventă celei de dare de mită, a fost întrerupt de judecătoare. "Domnule avocat, vă rog să nu aveţi senzaţia vagă că nu am aprofundat jurisprudenţa pe această tematică", a spus magistratul. Desele intervenţii ale judecătoarei, care nu s-a sfiit să le atragă atenţia avocaţilor că se repetă sau că se abat în pledoariile lor de la tematica şedinţei, respectiv menţinerea sau revocarea măsurii arestului preventiv al inculpaţilor, a stârnit uimirea celor prezenţi, inclusiv a unora dintre apărători. Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), mult mai puţin spectaculos decât magistratul, s-a rezumat să ceară respingerea cererilor avocaţilor.

"Pericolul social deosebit de ridicat al faptelor reiese din probatoriul studiat. Ambii inculpaţi au desconsiderat funcţia de autoritate publică", a spus procurorul. Dacă judecătoarea Mihaela Creţu a subliniat de mai multe ori că a studiat cu atenţie dosarul şi că a studiat, nu a citit, şi cererea de liberare sub control judiciar a lui Stoia, procurorul DNA Mureş a lecturat de pe mai multe hârtii motivele pentru care se opune eliberării celor doi inculpaţi. Menţionăm că dosarul întocmit de DNA - Serviciul Teritorial Cluj are 9 volume şi peste 3.000 de file.

Avocatul Sergiu Bogdan a spus că reacţia opiniei publice nu este suficientă pentru a justifica starea de arest. "Clientul meu se află în arest de aproape cinci luni. După cinci luni, o astfel de cerere devine temeinică prin simplul fapt al trecerii timpului. Aceste prelungiri nu s-au datorat clientului meu. Prelungirea şi menţinerea arestului s-au datorat altor coinculpaţi", a spus avocatul, făcând referire şi la "Aspazia". Judecătoarea Creţu i-a atras atenţia avocatului că în sala de şedinţe se foloseşte numele, şi nu prenumele celor implicaţi în procese, stârnind, din nou, rumoare. Sergiu Bogdan a insistat, în apărarea clientului său, şi asupra faptului că alţi inculpaţi, acuzaţi de dare de mită, nu au fost ţinuţi după gratii, ceea ce duce la inechitate procesuală în cazul lui Stoia, aflat în arest de aproape cinci luni.

Şedinţa de judecată a continuat cu dezbateri asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv în cazul lui Apostu şi Stoia. Magistratul Mihaela Creţu l-a întrebat pe Călin Stoia dacă beneficiază de tratament medical în Penitenciarul Târgu Mureş, spunând că este la curent cu probelemele lui de sănătate şi că a făcut recuperare la spital în timp ce era încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. Stoia s-a plâns că beneficiază doar de medicamente, pe când afecţiunea sa lombară presupune ca tratament "un anume mod de viaţă". În consecinţă, magistratul a declarat că va cere expertizarea medicală a acestuia. Nici procurorul DNA nu a scăpat de criticile judecătoarei. În timp ce depunea concluzii cu privire la menţinerea stării de arest a celor doi, Mihaela Creţu l-a întrerupt, spunându-i că repetă aceleaşi lucruri ca atunci când s-a opus liberării sub control judiciar a lui Stoia.

La rândul său, avocatul Gheorghiţă Mateuţ, şi-a susţinut, cu mare vervă, pledoaria în favoarea clientului său, Sorin Apostu. Nici maestrul Mateuţ nu a scăpat de mici intervenţii ale judecătoarei. "Măsura arestării nu are la bază fapte concrete, ci doar încadrări juridice. Se invocă faptul că clientul meu s-a folosit de funcţia de primar, însă în acest moment procesual nu mai deţine funcţia respectivă, şi-a dat demisia. Însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată vulnerabilitatea temeiurilor de fapt. În privinţa raportului lui Sorin Apostu cu Aspazia Droniuc se reţinea la început infracţiunea de luare de mită, iar apoi, după ce procurorii au constatat că RATUC nu se află în sarcina lui Apostu, s-a reţinut o altă infracţiune, cea de trafic de influenţă. Nu se poate reţine în acelaşi timp traficul de influenţă prin primirea unor sume de bani şi disimularea lor prin contracte şi spălare de bani", a spus avocatul Mateuţ.

Şi Tiberiu Ban a subliat că firma Brantner-Vereş, reprezentată de Călin Stoia, nu avea motive să îl mituiască pe primar, întrucât contractul de salubrizare nu era avantajos. În momentul în care avocatul Ban a făcut trimitere la amenzile pe care le-a dat Primăria Cluj-Napoca firmei lui Stoia, judecătoarea Mihaela Creţu l-a oprit, spunându-i că ştie toate înscrisurile din dosar. Avocaţii celor doi inculpaţi au cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi localitatea sau ţara, urmând ca judecătoarea să se pronunţe asupra acestei cereri în 4 aprilie.

Sorin Apostu a declarat în faţa instanţei din Mureş că "nu prezintă pericol public" şi că nu va încerca să influenţeze declaraţiile martorilor dacă va fi judecat în libertate, pentru că acestea i-ar fi favorabile. "Starea de sănătate mi s-a alterat. Am familie, stau de cinci luni în arest. Nu mi-am început cariera ca primar şi nici nu doresc s-o închei ca primar. Am catedră la USAMV", a spus Apostu.

Totodată, la ultimul cuvânt, Călin Stoia şi-a susţinut nevinovăţia, spunând că actul încheiat cu primăria pentru salubrizarea a jumătate din suprafaţa oraşului nu i-a fost profitabil. "Până la semnarea contractului, firma Brantner-Vereş opera pe tot oraşul. Firma noastră are deja conturile blocate, probabil că ea va intra în faliment sau în reorganizare. Cum să dau mită pentru a băga o firmă în faliment, o firmă în care s-au băgat milioane de euro? E insuportabil că stau de cinci luni în arest şi sunt nevinovat", a răbufnit Stoia. 7

Aspazia nu vine nici la Mureş

La următorul termen al procesului, fixat pentru data de 14 mai, vor fi audiaţi patru martori, între care şi directorul regiei locale de transport RATUC, Liviu Neag. Cu toate că avocatul Gheorghiţă Mateuţ a cerut mandat de aducere pentru Aspazia Droniuc, judecătoarea a respins solicitarea, considerând că ar fi o măsură excesivă. Potrivit legii, denunţătoarea, care şi-a recunoscut vinovăţia şi şi-a asumat toate acuzaţiile din rechizitoriu, a avut dreptul să opteze pentru o declaraţie autentificată în faţa notarului, ceea ce a şi făcut. "Ea a optat să nu se prezinte la proces din cauza presiunii mediatice", a susţinut avocatul Aspaziei Droniuc.

Nicoleta NAP (Târgu-Mureş)
nicoleta.nap@ziuadecj.ro

 

Comenteaza