Demonstraţii de arhitectură austriacă la Bastionul Croitorilor

Demonstraţii de arhitectură austriacă la Bastionul Croitorilor
Demonstraţii de arhitectură recentă din Austria într-o expoziţie vernisată în 11 iulie, la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca.

Expoziția adună reușite arhitecturale exemplare din punctul de vedere al tehnicii de proiectare durabile şi eficientă energetic, realizate începând cu anul 1990 - centrale energetice, construcții de infrastructură a transportului, clădiri realizate cu materiale recilabile, concepte durabile în planificarea urbană și a investițiilor publice. „Expoziția este deosebit de relevantă în regiunea Transilvania, în particular, și România, în general, ca și model, atât ca și calitate a prestanței profesionale, cât și al nivelului de încredere comanditară, atât publică, cât și privată", explică organizatorii.

Inițiatorul expoziției este renumitul arhitect Gustav Peichl, iar conceptul este realizat de Otto Kapfinger și Adolph Stiller.

Expoziția ajunge la Cluj urmând un circuit expozițional ce cuprinde în vara acestui an orașele Timișoara, Cluj, Sibiu, Miercurea Ciuc și Brașov.

Expoziţia este organizată de Forumul Cultural Austriac din București, filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România și asociația AREA3 şi va fi vernisată în 11 iulie la ora 18.

 

Comenteaza