Deputatul care a pretins are o mitraliera AKM, pus sub învinuire de procurori

Deputatul care a pretins are o mitraliera AKM, pus sub învinuire de procurori
Deputatul Cătălin Rădulescu este cercetat de Parchetul General pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce a făcut declaraţii referitoare la faptul că are o mitraliera AKM pe care este pregătit să o folosească.

Dosarul a fost deschis, iniţial, pentru infracţiuni de tulburare a liniştii şi ordinii publice.

Potrivit Mediafax, Cătălin Rădulescu a fost audiat pe 15 martie după ce parlamentarul a spus într-un interviu că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi se declară pregătit să o folosească din nou. Totodată, el a criticat protestatarii din Piaţa Victoriei. Deputatul le-ar fi spus procurorilor că regretă că s-a ajuns la "escaladarea declaraţiilor sale", precizând că nu a avut intenţia de a ameninţa pe cineva sau de a genera "o stare de insecuritate".

"Am început să bravez, să mă dau mare, lăudându-mă că aş avea arma pe care am avut-o la Revoluţie, ceea ce nu este adevărat. Nu am tras la Revoluţie. Am căzut victimă a propriei mele superficialităţi", le-ar fi spus parlamentarul procurorilor.

Ulterior declaraţiilor făcute de parlamentar, Poliţia din Argeş a demarat verificări privind armele deţinute de Cătălin Rădulescu, fiindu-i suspendat dreptul de a deţine arme.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza