Deputatul clujean Ramona Bruynseels, victimă a unui atac cibernetic pe TikTok. "Vă rog să fiți atenți"
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 14:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

Deputatul clujean Ramona Ioana Bruynseels, reprezentantă a partidului AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), a fost recent ținta unui atac cibernetic pe platforma TikTok, constând în clonarea conturilor sale.
Bruynseels a alertat publicul cu privire la apariția unor conturi false care folosesc numele și imaginea sa. Deputatul a subliniat că contul său oficial este @ioanaramonab, marcat cu verde, iar conturile false care se dau drept ea folosesc litere ușor modificate și sunt marcate cu roșu.
Ramona Ioana Bruynseels a avertizat că aceste conturi false pot afișa numere de telefon, mesaje înșelătoare sau conținut care nu îi aparține și a îndemnat utilizatorii să nu le urmărească, să nu trimită mesaje și să le raporteze.
"Mulțumesc tuturor celor care ajută la combaterea acestor tentative de falsificare!", a transmis Ramona Ioana Bruynseels.