Deţinut acuzat de crimă, mort la Penitenciarul Gherla

Deţinut acuzat de crimă, mort la Penitenciarul Gherla
Un deţinut de la Penitenciarul Gherla a murit în această dimineaţă din cauza unui stop cardio-respirator. Echipajul SMURD sosit la solicitarea angajaţilor penitenciarului nu a mai reuşit să îl salveze.

Deţinutul avea vârsta de 59 de ani şi a fost adus azi dimineaţă, la sesizarea colegilor de celulă, la cabinetul medical al penitenciarului, unde a fost supus manevrelor de resuscitare. Acesta nu prezenta urme de violenţă, conform primelor constatări. B.F. se afla la penitenciar din decembrie 2012, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de omor calificat şi nu era înregistrat în evidenţele cabinetului medical cu boli cronice, arată reprezentanţii instituţiei.

"În conformitate cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările ulterioare şi al Regulamentului de aplicare al acesteia, au fost luate măsuri de înştiinţare imediată a familiei persoanei decedate. De asemenea, a fost anunţat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Serviciul criminalistic din cadrul Poliţiei Municipiului Gherla şi Institutul de Medicină Legală Cluj", au anunţat reprezentanţii Peniteniciarului Gherla.

 

 

Comenteaza