Deţinute de la Gherla, la adunare, la Oastea Domnului
- Scris de Nicoleta Nap
- 15 Mar 2013, 15:28
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Unsprezece femei condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis, în cadrul Secției exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla au participat ieri, 14 martie, la un program religios realizat în parteneriat cu Asociaţia Oastea Domnului, la Biserica Sfântul Ilie din municipiul Cluj-Napoca.
"Persoanele private de libertate au avut ocazia să participe la oficierea serviciului religios, după care au susținut un program de cântece și poezii religioase. Participarea persoanelor aflate în detenție la activităţi desfăşurate în comunitate contribuie la echilibrarea psiho-socio-comportamentală a acestora, la îmbunătăţirea imaginii şi a respectului de sine şi le conferă sentimentul utilităţii şi şansa de a fi mereu parte din societate", au transmis reprezentanţii Penitenciarului Gherla.
DISTRIBUIE
Comenteaza