DIICOT: O sută de persoane, aduse la audieri într-un caz de fraude bancare de 22 mil. euro

DIICOT: O sută de persoane, aduse la audieri într-un caz de fraude bancare de 22 mil. euro
DIICOT audiază, joi, o sută de persoane, între care angajaţi ministeriali, într-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzând la locuinţele a 50 de suspecţi şi la sediile societăţile acestora in Bucureşti, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu.

Băncile din România au primit astăzi o lovitură dură de imagine după ce DIICOT a anunțat că a destructurat o grupare infracțională, formată din 48 de persoane, care a fraudat BRD, BCR și CEC cu suma de 22 de milioane de euro. Lovitura de teatru a venit odată cu anunțul numelor celor implicați în rețea: Aurel Șaramet, președintele Fondului de Garantare a Creditelor, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreședinte BRD și alți trei angajați din Ministerul Economiei.

UPDATE ora 12.30 Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT fac percheziţii la sediul Autorităţii de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" (POS CCE). Unul dintre cei cercetaţi în acest dosar este Mihai Grigoroiu care ocupă funţia de director adjunct al Autoritatii de Management POSCCE, din cadrul Ministerului Economiei, structura responsabila cu derularea fondurilor europene.

UPDATE ora 12.00 Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT au monitorizat pe membrii acestei grupări în sediul societăţii 3D Real Estate SRL controlate de fostul general DIE, Dragoș Florian Diaconescu din centrul Capitalei. La aceste întâlniri participau oameni de afaceri şi bancheri. Locaţia era pe bulevardul Carol I şi era înţesată de aparatură specială, astfel procurorii au monitorizat toate convorbirile. Potrivit acelaraşi surse, Dragoș Florian Diaconescu era amic cu Aurel Şaramet, directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. Aurel Şaramet era cel care elibera scrisori de garanţie pentru membrii grupării, atunci când voiau să acceseze credite. Un rol important, susţin aceleaşi surse, îl avea un expert contabil specializat în programe infomatice care se ocupa de fasificarea acestor acte.

Creierul grupării, un fost general DIE

Surse apropiate anchetei susţin că creierul întregii grupări este generalul (r) DIE/CIE Dragoş Diaconescu, şef al Oficiului ARGUS din cadrul Securității- care opera angajarile pentru cetățenii romîni care activau în comerțul exterior pe vremea lui Ceaușescu. După 1989, Diaconescu, împreună cu soţiaşi cele două fiice, conduce un adevărat holding de firme ale familiei, cu cele mai diverse obiecte de activitate: schimb valutar, asigurări, mobilier din lemn, imobiliare, pază şi securitate etc.

UPDATE 7. Prima reacție oficială pe acest scandal vine din partea BRD, reprezentanții instituției rezumându-se să declare: "Nu suntem afectați de acest eveniment".

UPDATE 6. Potrivit unor surse din sistemul bancar, procurorii DIICOT au intrat pe firul fraudei după ce oficiali de la BCR au sesizat BNR-ul că în legătură cu un credit acordat unui IMM, arată evz.ro.

Învinuiţii din dosar sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, informează DIICOT.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Cercel - Duca Alexandru Claudiu, vicepreşedinte al unei unităţi bancare, Mihai Grigoroiu, Roşu Cătălin Ionuţ şi Atanasiu Andrei, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Diaconescu Florian Dragoş.

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu", se arată într-un comunicat al Direcţiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională este estimată la suma de 22 milioane de Euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 100 de persoane in vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale în cauză.

Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către SRI.

Comenteaza