Directorul care a decis închiderea Colegiului ”George Coșbuc”, după cele 4 cazuri de COVID-19, susţinut de corpul profesoral

Directorul care a decis închiderea Colegiului ”George Coșbuc”, după cele 4 cazuri de COVID-19, susţinut de corpul profesoral

Ddecizia directorului Valentin Maxim Oros de a închide școala după apariția a patru cazuri de COVID-19 este susţinută şi de corpul profesoral al Colegiului Național ”George Coșbuc” Cluj.

Emil Boc l-a avertizat pe directorul de la George Coșbuc, care a închis școala joi dimineața: Următorul pleacă! "Dragi profesori, directori de şcoli, pornind de la cazul Coşbuc, vă rog să staţi în reguli şi proceduri, aveţi încredere în instituţiile abilitate. Nu este permis să se ia decizii care sunt de competenţa altor autoriăţi. Directorul a decis să nu se facă ore, cu câteva ore înainte de începerea cursurilor de azi. Puneţi-vă în locul părinţilor. Este complet nelegal. Învăţăm din această lecţie. Prima oară atenţionăm, a doua oară pleacă dacă se manifestă astfel de competenţă", a spus primarul Boc.

Însă nu la fel consideră şi profesorii de la unitatea de învăţământ cu privire la situaţia creată. ”Noi, membrii corpului profesoral al Colegiului National George Coşbuc, ne exprimăm susținerea față de conducerea instituției, în speță față de Domnul Director Valentin Maxim Oros, în cazul gestionării situației de criză generate de apariția unor cazuri de SARS COV-2 în rândul câtorva elevi din cadrul școlii.

Considerăm că toate măsurile luate, propuse de către cadrele didactice, au fost adoptate exclusiv în scopul de a preveni răspândirea SARS-COV-2 în comunitatea școlară. Încă din seara zilei de 23.09.2020, după confirmarea primelor patru cazuri de elevi infectați, părinții au fost informați în acest sens prin canalele curente de comunicare cu aceștia și li s-a propus ca, în data de 24.09.2020, cursurile să se desfășoare în sistem on-line.

Menționăm că majoritatea părinților au confirmat primirea informațiilor și au aderat la recomandarea propusă exclusiv pentru data de 24.09.2020. De asemenea, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice faptul că elevii ai căror părinți nu au confirmat primirea informării, precum și a propunerii de desfășurare on-line a cursurilor în data de 24.09.2020, au fost așteptați la școală de către cadrele didactice.

Subliniem că propunerea cadrelor didactice de a trece la scenariul on-line s-a referit strict la ziua de joi, 24.09.2020, neexistând o decizie a conducerii Colegiului de a închide unitatea de învățământ și de a trece la scenariul roșu (ore exclusiv on-line) Mai mult, am fost informați că direcțiunea școlii a urmat toți pașii prevăzuți de lege, comunicând în scris tuturor organelor competente situația apărută în cadrul școlii și solicitând recomandări din partea acestora (Inspectoratul Școlar Județean, DSP Cluj, Comitetul Județean pentru Situații de Urgența)”, precizează profesorii de la Colegiul ”George Coșbuc”.

Aceștia mai spun că a existat suspiciunea că ”cel puțin unul din elevii infectați a intrat în contact și cu colegi din alte clase, în afara orelor de curs”, ceea ce confirmă faptul că trebuiau luate măsuri de prevenire, prin suspendarea cursurilor.

Atât prefectul Clujului, Mircea Abrudean, cât și primarul Emil Boc sunt de altă părere în acest scandal, spunând că decizia suspendării cursurilor nu poate fi luată de conducerea școlilor, ci de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Mircea Abrudean a precizat că a aflat numai joi dimineața că școala a fost închisă.

Comenteaza