Directorul de liceu arestat pentru luare de mită: "Am primit banii pentru că denunţătorul e rău platnic"

Directorul de liceu arestat pentru luare de mită:
Directorul Colegiului Tehnic Napoca, Nicolae Nistor, acuzat de luare de mită, a spus că a luat cei 2.000 de euro de la denunţător pentru că aceasta din urma avea restanţă la plata chiriei.

Nistor a declarat la Curtea de Apel, unde s-a judecat azi recursul împotriva măsurii arestului preventiv, că nu contestă primirea banilor despre care procurorii spun că reprezentau mită.

"Chiria este stabilită în euro şi se plăteşte în lei la cursul zilei. Am primit banii pentru că era rău platnic la chirie. Am aflat despre această sumă doar la restaurantul Roata, nu mi-a zis de ei la birou. Nu am i-am dat chitanţa pentru că nu aveam posibilitate la restaurant", a declarat Nistor.

Acuzatul spune că intenţiona să depună banii la casierie şi dă vina pe contabila şefa de la liceu care ar fi acordat declaraţii mincinoase procurorilor. "Contabila şefă nu a calculat penalităţi, deşi era în fişa postului ei.. A fost interesul ei să mă denigreze pentru că i-am spus că îi scad salariul", a mai spus acuzatul.

În replică, procurorul de şedinţă a invocat înregistrarea unei discuţii avute de Nicolae Nistor cu denunţătorul Viorel Şamşudean în restaurantul Sinaia, când directorul i-a explicat patronului de firmă să mai cheme doi prieteni la licitaţia ce urma să aibă loc.

Amintim că Nistor este acuzat că a primit mită pentru a-l ajuta pe denunţător să câştige o licitaţie pentru a-şi menţine contractul de chirie asupra unei ferme aparţinând unităţii şcolare.

Instanţa Curţii de Apel se va pronunţa în cursul zilei de azi asupra recursului la măsura arestării preventive, luate săptămâna trecută împotriva lui Nicolae Nistor.

 

Etichete
Comenteaza