Directorul Liceului "Henri Coandă" din Dej: "Procentul de promovabilitate nu este 0%, ci 5,71%" FOTO / VIDEO
- Scris de Răzvan Căucean
- 10 Iul 2012, 18:02
- Eveniment
- Ascultă știrea

Conform datelor publicate de bacalaureat.edu.ro, la examenul de bacalaureat s-au prezentat 35 de absolvenţi de la Liceul "Henri Coandă" din Dej, 9 care au făcut cursuri la zi şi 24, care au studiat la frecvenţă redusă. Dintre aceştia 33 au fost declaraţi respinşi, în timp ce doar 2 elevi au reuşit să treacă examenele. Ana Halmagyi a obţinut cea mai mare notă, 6,91. Alţi doi absolvenţi nu s-au prezentat la examene.
Vasile Stăhiescu, directorul Liceului particular "Henri Coandă" din Dej spune că procentul de 0% nu este adevărat. "Realitatea însă este alta; nu este 0% pentru că sunt doi candidaţi care şi-au luat examenul de bacalaureat, deci procentul de promovabilitate real este de 5,71%. Este un procent foarte mic, nu putem să ne mândrim cu asta, dar e bine să fie respectat adevărul", a spus acesta, în exclusivitate pentru ziuadecj.ro.
Acesta speră ca după contestaţii, alţi doi elevi, care au obţinut media 5,98, să fie declaraţi reuşiţi. "S-ar putea ca ei să poată să obţină media minimă de promovare. Noi suntem un liceu particular cu frecvenţă redusă, unde sunt incluşi oameni care au familii, au servicii, au probleme. Vin la şcoală trei săptămâni pe semestru. Aceşti absolvenţi de frecvenţă redusă, în general, se mulţumesc cu absolvirea liceului şi nu au pretenţia să se înscrie la examenul de bacalaureat. Cei care s-au înscris au vrut să-şi încerce norocul", a specificat directorul liceului.
Referitor la declaraţia inspectorului şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Vasile Cuibus, cel care a spus că se vor stabili măsuri pentru liceele, care au avut 0% promovabilitate la BAC, Stăhiescu a răspuns sec că "ceea ce a spus domnul inspector general este corect, dar nu intrăm în categoria respectivă".
"Anul trecut am fost pe locul 3 în Dej. Am avut 57,17%, mai mult decât media pe judeţ. Deocamdată noi mai avem un an de graţie, să zic aşa. Nu iau în calcul să facem o sesizare. Nu putem noi să facem niciun fel de comentariu împotriva a ceea ce s-a publicat. Este această greşeală, care nu ne avantajează nici pe noi, nici Inspectoratul Şcolar", a explicat Stăhiescu.
UPDATE Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus spune pentru ziuadecj.ro că statistica prezentată duminică, la nivelul judeţului Cluj, este cea corectă, iar liceul "Henri Coandă" din Dej figurează cu 0% promovabilitate: "aşa cum am precizat şi în conferinţa de presă, datele se referă la absolvenţii de liceu din acest an. Sunt cazuri în care se transferă elevi de la un liceu la altul, sau sunt alte persoane care dau examene din generaţii trecute care au absolvit deja liceul. Dar dintre absolvenţii liceului amintit, din promoţia acestui an, nu a promovat nimeni". "Este posibil să fi promovat doar din generaţiile trecute", a completat Cuibus.