Discuţii despre reducerea absenteismului la întâlnirea inspectorilor şcolari

Discuţii despre reducerea absenteismului la întâlnirea inspectorilor şcolari
La Cluj se caută soluţii pentru reducerea absenţelor elevilor.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, discută la acest moment în Cluj cu inspectorii şcolari generali din ţară despre situaţia sistemului de învăţământ, dar şi despre noile măsuri pe care şcolile vor trebui să le ia pentru a reduce absenteismul.

O altă temă pe care inspectorii şcolari o vor discuta cu reprezentanţii ministerului se referă la propunerea pentru crearea „sălilor de reflecţie", unde ar urma să petreacă ore după şcoală elevii care s-au abătut de la regulamentul unităţii de învăţământ. „Tema este foarte importantă pentru noi. Suntem în etapa în care punerea în aplicare a soluţilor legii educaţiei naţionale devine semnificativ marcantă, pentru că dacă până acum a fost un efort de dezbatere, un efort de redactare a legislaţiei secundare, acum suntem la momentul faptelor. Trebuie să asigurăm şi cadrelor didactice confortul că soluţiile sunt şi cele care le vor aduce un bine în spaţiul comunităţii şcolare", a spus Oana Badea.

Una dintre măsurile cele mai importante discutate la nivelul întâlnirii se referă la sistemul de monitorizare a absenţelor. „Discutăm detaliat despre sistemul de monitorizare. Dascălul din Mircurea Ciuc, autorul modelului de pontaj al elevilor, care este din acest moment angajat al ministerului, este prezent la această întâlnire şi va comunica direct cu inspectorii şcolari cu privire la procedura în care vom instituţionaliza modul de reglare a tipului de activitate/inactivitate pe care şi-l propun atât elevii, cât şi dascălii", a mai spus Badea.

Costul sistemului de monitorizare va fi, conform ei, de până în 1.500 de lei. „E un model pe care îl propunem aplicat local prin colaborare cu autoritatea publică locală şi cu părinţii. Dimensiunea locală, particulărităţile specifice şcolilor vor modela acest sistem, dar prioritatea rămâne învăţământul liceal, colegiile tehnice şi zona de învăţământ seral unde observăm absenteism atât în rândul elevilor cât şi al dascălilor", a precizat Badea.

Comenteaza