Distanţarea socială în timpul călătoriilor cu avionul ar creşte tarifele cu aproape 50%

Distanţarea socială în timpul călătoriilor cu avionul ar creşte tarifele cu aproape 50%
| Foto: publimedia-shutterstock

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian nu e de acord cu distanţarea socială în timpul călătoriilor. Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Cu mai puţine locuri de vândut, tarifele ar fi majorate dramatic cu circa 50%.

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian susţine că pasagerii trebuie să poarte măşti în timpul călătoriilor şi nu e de acord cu distanţarea socială care presupune ca scaunele din mijloc să fie goale, conform datelor IATA.

,,Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Vor fi luate măsuri suplimentare de protecţie, cum ar fi purtarea maştilor de către pasageri şi echipaje. Trebuie să oferim soluţii care să inspire încredere pasagerilor că pot zbura în siguranţă, păstrând totodată un cost accesibil al biletelor de zbor”, a declarat Alexandre de Juniac, Directorul General şi CEO al IATA.

Printre măsurile luate pentru reducerea riscului de infectare se numără, pe lângă purtarea măştilor, şi controlul temperaturii tuturor participanţilor la zbor, limitarea deplasărilor în avion şi proceduri simplificate de catering.

Impunerea măsurilor de distanţare socială în aeronave ar schimba fundamental economia aviaţiei, prin reducerea factorului de încărcare la maxim 62%. Aceasta este cu mult sub cel al limitei de profitabilitate a industriei, respectiv de 77%.

Cu mai puţine locuri de vândut, costurile biletelor ar creşte brusc. Faţă de 2019, tarifele ar trebui majorate dramatic - între 43% şi 54%, în funcţie mai mulţi factori, scrie Mediafax.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza