DJ din Israel, Marea Britanie şi Germania la Delahoya

DJ din Israel, Marea Britanie şi Germania la Delahoya
Festivalul Internaţional de Muzică Electronică Delahoya va avea loc din nou într-un cort special amplasat în parcarea Polus Center, cu petreceri şi workshopuri.

Evenimentul se află la cea de-a 16-a ediţie, după ani în care s-a desfăşurat în pădurea Hoia sau la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Organizatorii au anunţat lista artiştilor din acest an, nişte "invitaţi cu totul speciali". Printre aceştia se numără Shlomi Aber (Be As One/Ovum/Tel Aviv), Deekline (Finger Likin', UK), Asem Shama (Highgrade, Sporclub, Berlin), românii de la Şuie Paparude, Matthew Hoag (Lovable Fairy Tales, Slovenia), Julian & Hamvai PG (Hungarian House Mafia), Vicky Montefusco (ISL Rec, Italia) sau clujenii Horace Dan D. (Skills Rec.), ALCA, Filipash (Skills Rec.). "Şi în acest an, partea de workshop este una importantă în cadrul Festivalului Delahoya", a declarat Dafina Suciu, reprezentanta festivalului. "DJ Shiver va fi responsabil de dj-ing, Călin Moldovan se va ocupa de workshop-ul de fotografie, Mădălina Mihailovici va prezenta worshop-ul de design, iar Raul Tişa va completa seria workshop-urilor prin hair-styling", a adăugat aceasta.

Spre zorii ultimei zile a manifestării, publicul se va putea distra la aşa-numitele petreceri After-Hours, în Club Cartel. Preţul biletelor este de 25 de lei până la miezul nopţii şi 35 de lei după această oră, atât vineri, 25 mai, cât şi sâmbătă, 26 mai 2012. Participarea la workshop-uri este gratuită. Pentru petrecerile din Club Cartel, intrarea este gratuită pentru posesorii de brăţară Delahoya şi costă 10 lei pentru cei fără brăţara Delahoya. Biletele pot fi cumpărate şi în avans de pe bilete.ro. Preţul este de 30 de lei pentru o zi sau 50 de lei pentru ambele zile, cu acces la orice oră.

Posesorii de Studcard au posibilitatea să cumpere bilete cu doar 20 de lei până la ora 01:00. De asemenea, primii 300 de plătitori după miezul nopţii în fiecare din cele două seri vor primi gratuit CD-ul cu compilaţia festivalului în varianta nonstopmix realizată de Horace Dan D.

 

 

Comenteaza