Doi clujeni au fost reținuți de polițiști după ce au bătut un tânăr în comuna Mihai Viteazu
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Apr 2023, 14:10
- Eveniment
- Ascultă știrea
După ce au fost prezențați judectărilor, cei doi bărbați din județul Cluj au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
"La data de 30 martie a.c., polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au dispus reținerea pentru 24 de ore, a doi bărbați, de 19 și 31 de ani, din municipiul Turda și comuna Mihai Viteazu, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 01.00, cei doi, alături de alți 3 bărbați, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr de 21 de ani, din județul Cluj, în timp ce se aflau în fața unui local public din comuna Mihai Viteazu.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați.
Prezentați ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cei doi au fost plasați sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile", anunță poliștii clujeni.