Doi minori riscă închisoarea pentru un furt banal. Vezi ce au sustras

Doi minori riscă închisoarea pentru un furt banal. Vezi ce au sustras
Doi minori sunt cercetaţi de către poliţiştii clujeni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

La data de 21 iulie, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj - Secţia 2 Poliţie Rurală Apahida, au fost identificaţi doi minori, suspectaţi că ar fi sustras suma de 100 de lei, dintr-o florărie din Apahida.

"În fapt, un minor de 15 ani, împreună cu un minor de 17 ani, ambii din localitatea Apahida, în noaptea de 18 spre 19 iulie, au pătruns prin efracţie într-o florărie din localitatea Apahida, de unde au sustras 100 de lei", se precizează în comunicatul trimis de IPJ Cluj.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de către poliţişti, iar faţă de cei doi, poliţiştii efectuează cercetări pentru comiterea infractiunii de "furt calificat".

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Comenteaza