Doi şoferi, prinşi băuţi la volan, în Bonţida

Doi şoferi, prinşi băuţi la volan, în Bonţida
Doi conducători auto au fost depistaţi duminică, în trafic, sub influenţa alcoolului.

La ora 10:50 poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bonţida au depistat o tânără de 24 de ani din Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 161, prin Bonţida, deşi se afla sub influenţa alcoolului.

De asemenea, în jurul orei 03:30, un bărbat de 27 de ani din Cluj-Napoca a fost prins conducând un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii atrag atenţia că şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

 

Comenteaza