Doi tineri din Cluj, prinși la furat. Au dat o "lovitură" de câteva mii de euro

Doi tineri din Cluj, prinși la furat. Au dat o "lovitură" de câteva mii de euro

Doi tineri, de 21 și 23 de ani, sunt cercetați în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Polițiștii din Apahida au dispus, la data de 9 ianuarie, măsura reținerii pentru 24 de ore, față de 2 tineri, de 21 și 23 de ani, pentru că au furat bunuri de mii de lei dintr-un imobil.

"Din cercetările derulate a reieșit că, în perioada 26 decembrie 2023 – ianuarie 2024, aceștia ar fi pătruns de trei ori într-un imobil din localitatea Apahida, de unde ar fi sustras unelte electrice și alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 7.700 de lei.În baza probatoriului administrat până în prezent, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore", a transmis IPJ Cluj.

Cei doi tineri au fost prezentați, miecuri, 10 ianuarie, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Comenteaza