Donaţie pentru Prefectură: 500 de viziere şi 1000 de măşti de protecţie

Donaţie pentru Prefectură: 500 de viziere şi 1000 de măşti de protecţie

Compania clujeană SDC Properties a donat Prefecturii Cluj 500 de viziere refolosibilie şi 1000 de măşti de protecţie.

SDC Properties continuă să se implice în lupta împotriva pandemiei şi a donat 500 de viziere refolosibile şi 1000 de măşti de protecţie. Acestea au ajuns deja la Prefectura Cluj şi vor fi distribuite angajaţilor din administraţie care interacţionează cu publicul şi sunt cei mai expuşi infecţiei cu coronavirus.

"Deşi ne dorim cu toţii ca sfârşitul pandemiei să fie aproape, devine din ce în ce mai clar că este vorba de o luptă de durată, iar autorităţile au nevoie de sprijin pentru a combate eficient acest virus şi pentru a-i proteja pe oameni", au transmis reprezentanţii SDC Properties.

În luna mai, compania clujeană a donat 3.000 de măşti Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, care au ajuns la angajaţii ISU care se află în prima linie în lupta împotriva coronavirusului.

Comenteaza