“Dorinţa poporului” din Oradea şi Alba, alta decât a Sfântului Sinod

“Dorinţa poporului” din Oradea şi Alba, alta decât a Sfântului Sinod
ZIUA de CLUJ a solicitat opinia câtorva persoane publice din Alba şi Bihor, în contextul luptei strânse pentru aprobarea hotărârii de trecere a eparhiilor respective la Mitropolia Ardealului.

Persoane publice din judeţele Alba şi Bihor ridică semne de întrebare cu privire la dorinţa locuitorilor eparhiilor respective de a trece sub jurisdicţia Mitropoliei Sibiului. Asta în contextul în care, pe de o parte, "dorinţa clericilor şi a credincioşilor" sau "voinţa poporului" au fost servite drept principale argumente de către întâistătătorii celor două eparhii, respectiv de către Patriarhie, iar pe de alta, hotărârea de trecere a celor două eparhii la mitropolia cu sediul la Sibiu pare să nu fi întrunit pragul de voturi necesar.

"S-a produs un dezechilibru, până la urmă se vrea desfiinţarea Mitropoliei Cluj, după cum merg lucrurile. Era ideea ca Alba să treacă la Sibiu şi cealaltă să rămână la Cluj. Iată că nu s-a întâmplat aşa, au trecut atât Deva şi Hunedoara de la Banat la Sibiu, cât şi Oradea. Nu e bine să dezechilibrăm şi să creăm această vrajbă între conducătorii Bisericii. După revoluţie, Biserica era pe primul loc în topul încrederii românilor, dar acum şi-a pierdut întâietatea, probabil vinovat fiind modul în care se conduce activitatea. Dintr-o dorinţă de «echilibrare» se transformă într-o dezechilibrare. Dacă tot se dorea o trecere şi o reaşezare din punct de vedere istoric, atunci ar trebui să fie Mitropolia Ardealului la Alba Iulia, unde a fost înfiinţată de Mihai Viteazul", a precizat avocatul Ioan Rus, decanul Baroului Alba.

Hotărârea de trecere a eparhiei de Bihor sub jurisdicţia mitropoliei de la Sibiu este criticată de bihoreanul Ştefan Seremi, deputat de Bihor. "Mi se pare foarte forţată şi cred că sunt cu totul alte interese decât cele creştineşti. Tradiţia Bihorului e la Cluj. Când a apărut prima episcopie, la Feleac - Cluj, toate bisericile din Bihor ţineau de această episcopie. Păstorirea credincioşilor din Bihor s-a făcut la început la Cluj. Mi se pare peste mână să trecem peste judeţe, una înseamnă 150 de kilometri până la Cluj şi alta 300 de kilometri sau mai mult până la Sibiu. Cred că au fost cu totul şi cu toul alte interese. Credincioşii de rând probabil nici nu ştiu ce s-a întâmplat", a specificat Ştefan Seremi, deputat de Bihor. Conform unor surse, modul în care s-a votat propunerea de trecere a eparhiei de Oradea în cadrul adunării eparhiale a fost deficitar, participanţii semnând pentru susţinerea propunerii încă de dinainte de începerea discuţiilor pe tema respectivă, nefiind foarte clari edificaţi cu privire la ce semnează exact. "Nu îmi amintesc de aşa ceva. Sunt răutăţi", a punctat Călin Mocan, prim-comisarul Gărzii de Mediu Bihor, membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei ortodoxe a Oradiei.

"În şedinţa adunării eparhiale s-a dezbătut această problemă şi s-a votat în unanimitate această propunere, iniţiativă. Votul nostru este unul consultativ, Sfântul Sinod ia decizia, noi nu avem atribuţii în acest sens, suntem doar consultaţi. Subiectul s-a supus discuţiilor, iar în urma a ceea ce s-a prezentat am considerat firesc să votez pentru trecerea episcopiei sub jurisdicţia Sibiului. A fost prezentată legătura strânsă de peste 100 de ani dintre Episcopia Oradiei şi Sibiu. Nu s-au adus argumente geografice, ci de ordin istoric, cultural şi religios ale legăturii dintre Oradea şi Sibiu", a precizat Călin Mocan. Conform acestuia, mirenii nu pot invoca o supunere deplină faţă de dorinţa exprimată a ierarhiei, cum se poate întâmpla în cazul clericilor, astfel că votul consultativ al acestora exprimă opţiunea personală. Mocan a subliniat că termenul "vot" este impropriu deoarece Sinodul ia decizia tehnică.

De precizat că votul favorabil al adunărilor eparhiale, pe considerentul că Sinodul va lua decizia finală, a reprezentat însă principalul argument folosit atât de episcopii locului, cât şi de reprezentanţii Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru a justifica iniţiativele de trecere a eparhiilor de Alba Iulia şi Oradea la Sibiu. "Sfântul Sinod nu poate fi împotriva dorinţei exprimate la nivel local", a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei BOR, preotul Constantin Stoica. Reprezentantul Patriarhiei a omis însă faptul că forul cel mai reprezentativ la nivel local, conform Statutului BOR, este Sinodul Mitropolitan, în acest caz al Mitropoliei Clujului, care s-a exprimat pentru trecerea Alba Iuliei, dar a evidenţiat faptul că iniţiativa Oradiei este nejustificată. Amintim totodată că venerabilul arhiepiscop Iustinian Chira, cu aproape 40 de ani de episcopat, afirmă, pe de o parte, că "problema Oradiei reprezintă o absurditate, o aberaţie", iar pe de alta, că episcopul este cel care "dă tonul" unei adunări eparhiale.

Ioan Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi membru în adunarea eparhială a arhiepiscopiei respective, dar care nu a participat la întâlnirea în care s-a decis trecerea la Sibiu, este intrigat de aprobarea schimbării jurisdicţiei Oradiei, subliniind totodată legătura dintre Alba şi Cluj. "Când am auzit despre Oradea am rămas uimit. Mi se pare o forţare şi o lipsă de respect faţă de Cluj. Alba, din punct de vedere cultural, spiritual este legată de Cluj dintotdeauna. Cu excepţia locuitorilor de la graniţa cu Sibiul, oamenii când au probleme, care nu pot fi rezolvate la Alba Iulia, fie că e vorba să-şi ducă copiii la facultăţi, probleme de sănătate, inclusiv relaţii culturale, merg la Cluj. Sunt convins că şi orădenii când au probleme merg la Cluj, şi nu la Sibiu. Este important să vezi cum s-au legat oamenii sufleteşte, cultural, nu numai să trasezi graniţe", a subliniat Ioan Dumitrel. "Atât ca şi credincios, cât şi ca om de administraţie, sunt foarte implicat în proiectele pe care le avem cu Biserica Ortodoxă în judeţul Alba, dar nu m-a întrebat nimeni nimic. Fac parte din adunarea eparhială, dar când s-a discutat problema aceasta nu eram în localitate, deci nu am participat, dar nici nu ştiam că se va discuta aşa ceva acolo. Pe de altă parte la Adunarea Naţională Bisericească nu am fost invitat şi nu am putut merge neinvitat", a precizat Dumitrel.

Numărătoare de voturi controversată. Patriarhia tace

Trecerea eparhiilor de Alba Iulia şi Oradea sub jurisdicţia Sibiului a fost votată la "pachet", împreună cu trecerea sub aceeaşi jurisdicţie şi a eparhiei Devei şi Hunedoarei, vinerea trecută, în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al BOR, condusă de patriarhul Daniel Ciubotea. Au votat pentru 27 de persoane, şase împotrivă, iar opt s-au abţinut. Pentru a fi aprobată, conform Statutului BOR, hotărârea trebuia să fie votată cu o majoritate de 2/3, lucru care, din punct de vedere al persoanelor prezente şi al calculului matematic, nu s-a întâmplat. ZIUA de CLUJ a solicitat marţi după-amiază Cancelariei Sfântului Sinod o poziţie pe tema modului de vot al hotărârii respective, însă până la ora redactării acestui articol nu s-a primit nici un răspuns. În prealabil, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a precizat că s-au întrunit cele două treimi necesare, încercând să demonstreze matematic, fără succes însă, refuzând apoi să mai discute calculul vehiculat iniţial.

 

 

Comenteaza