Dosar penal după ce au fost divulgate imaginile cu elevul de 13 ani care și-a atacat profesoara și un coleg
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 13:15
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii din Bistrița-Năsăud au deschis un dosar penal pentru divulgarea de date nepublice, după ce imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timpul atacului comis de un elev de 13 ani la o școală din Bistrița au fost publicate pe rețelele de socializare și preluate de mass-media.
Ancheta urmărește să stabilească cine a făcut publice înregistrările, inclusiv versiunile în care persoanele implicate nu erau blurate.
Potrivit adjunctului șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, Claudiu Jurcan, polițiștii s-au sesizat luni în legătură cu posibila infracțiune și au început verificările pentru a stabili cum au ajuns imaginile în spațiul public.
„Este un fapt regretabil, a fost un eveniment cu impact mediatic și cu încărcătură emoțională”, a declarat Claudiu Jurcan, marți, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.
Întrebat dacă un polițist ar putea fi responsabil pentru divulgarea înregistrărilor, acesta a precizat că autorul ar putea fi orice persoană care a avut acces la date în cadrul procesului de prelucrare a acestora. Deocamdată, cercetările se desfășoară in rem, ceea ce înseamnă că sunt investigate fapta și împrejurările în care aceasta s-a produs, fără ca o persoană să fie vizată în mod oficial.
La rândul său, inspectorul școlar general al județului Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, a afirmat că înregistrările nu au fost distribuite de școală. Potrivit acestuia, unitatea de învățământ a transmis imaginile organelor de anchetă, iar stabilirea modului în care acestea au ajuns ulterior în spațiul public nu intră în atribuțiile școlii.
Incidentul care a avut loc luni, 19 octombrie, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița este cercetat separat într-un dosar penal pentru tentativă de omor. Un elev de 13 ani a atacat cu un cuțit o profesoară de 28 de ani și un coleg de 12 ani.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, profesoara a rămas internată în spital, în timp ce elevul rănit fusese externat încă de luni. Copilul de 13 ani se află internat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca, împreună cu mama sa, iar anchetatorii așteaptă comunicarea diagnosticului stabilit de medicii specialiști.
CITEȘTE SI: Elevul de 13 ani care a atacat o profesoară și un coleg la Bistrița, transferat la Psihiatrie în Cluj-Napoca











