Dosar penal pentru un șofer clujean. A fost prins la volan beat mangă

Dosar penal pentru un șofer clujean. A fost prins la volan beat mangă

Un bărbat din județul Cluj, a fost oprit în trafic de polițiștii de la Rutieră și testat cu etilotestul. Avea alcoolemie mare.  

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Polițiștii din Beiuș au oprit, în data de 8 iulie 2023, în jurul orei 08:30, în localitatea bihoreană Șoimi, pentru control un șofer de 46 de ani, din comuna Mica, județul Cluj.

“În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice. Aparatul a indicat o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Bihor, potrivit Gherlainfo.

În cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .