Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost ÎNCHIS

Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost ÎNCHIS
Dosarul privind alegerile prezidenţiale din anul 2009 a fost închis de procurorii de la Parchetul General, stabilindu-se că "nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea că s-ar fi încercat acte/acţiuni" penale, anunţă instituţia.

"Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei menţionate anterior, întrucât - din coroborarea probelor administrate - s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu şi al infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale", transmite Parchetul General.

Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în evz.ro în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

În urma dezvăluirilor, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal, fiind audiate mai multe persoane, printre care Dan Andronic, Gabriel Oprea, Anghel Iorănescu şi Neculai Onţanu. Surse judiciare au declarat că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea nu au fost audiaţi în această cauză.

Pe parcursul cercetărilor, procurorii au solicitat documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituţională a României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, au precizat surse judiciare.

În paralel cu ancheta procurorilor, a fost demarată şi o anchetă parlamentară privind alegerile din 2009. În acest context, a fost modificat regulamentul Camerei Deputaţilor pentru ca dosarul procurorilor să nu împiedice desfăşurare activităţilor Comisiei de anchetă. Ulterior, Curtea Constituţională a României a respins contestaţia făcută de 82 de deputaţi PNL şi USR privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a stabilit că şefii de instituţii publice, cum ar fi preşedintele ÎCCJ, al CSM sau procurorul general, trebuie să se prezinte la comisii.

 

Comenteaza