Două sărbători săteşti în weekend la Cluj

Două sărbători săteşti în weekend la Cluj
Clujenii pot participa în acest weekend la două sărbători săteşti, în Sânnicoară (comuna Apahida) şi Lujerdiu (comuna Corneşti).

Sâmbătă la Sânicoară se va desfăşura „Sărbătoarea fiilor satului". Festivităţile debutează la ora 9 cu o slujbă religioasă şi un „Te Deum" în memoria eroilor aşezării, căzuţi în cele două războaie mondiale, urmate de depuneri de coroane la monumentul ridicat în centrul satului, unde veteranii de război vor fi premiaţi de către primarul comunei. De la ora 13, pe scena instalată în curtea şcolii va începe un spectacol folcloric susţinut de soliştii de muzică populară Amalia Codorean-Chindriş şi Mariana Morcan, acompaniaţi de orchestra „Cununa Transilvană" a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Totodată vor mai susţine recitaluri soliştii Adriana Morocoş şi Antonia Zimborean, coregrafia fiind asigurată de ansamblurile folclorice din Apahida şi Dezmir. Manifestarea cuprinde şi o demonstraţie de taekwondo, făcută de sportivi originari din zonă, precum şi un program de muzică uşoară.

Programul „Sărbătoarea fiilor satului" de la Lujerdiu (com. Corneşti) se va întinde pe parcursul a două zile. Sâmbătă, se va desfăşura, de dimineaţă, o slujbă religioasă la biserica veche ortodoxă din Lujerdiu, ctitorie a voievodului Mihai Viteazu. Va urma inaugurarea noului dispensar uman din localitate şi a Centrului de Informare şi Promovare Turistică Lujerdiu. În continuare vor fi decernate premii şi diplome fiilor satului sau cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Spectacolul folcloric va fi susţinut de orchestrele „Ceteraşii" de la Gherla, condusă de Gabi Bunea, Ansamblul de dansuri „Codrişorul" - Bonţida şi de Ansamblul folcloric al Consiliului local Chinteni, condus de Camelia şi Neluţu Motoc. De asemenea, vor susţine recitaluri interpreţii Maria Marcu - cetăţean de onoare al comunei Corneşti -, Marinele Zegrean-Istici şi Maria Dan Golban.

Duminică,de la ora 9, se va desfăşura slujba de binecuvântare a bisericii noi de le Lujerdiu, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", iar de la ora 12  Arhiepiscopia Clujului va decerna diplome cetăţenilor merituoşi ai zonei, implicaţi în ridicarea sfântului lăcaş. Festivitatea se va încheia, la ora 13, cu o agapă frăţească.

Comenteaza