Foto Două şoferiţe, de 19 şi 36 de ani, au făcut praf 4 maşini seara trecută, în urma unui viraj ratat

Miercuri seara, două şoferiţe, de 19 şi 36 de ani, au fost implicate într-un accident rutier pe strada Dejului din municipiul Gherla. În urma impactului au fost avariate şi alte 2 maşini care erau parcate pe marginea drumului. 

"Accidentul rutier produs pe strada Dejului, din municipiul Gherla a fost sesizat în jurul orei 21.55, fiind implicate două autoturisme parcate și alte două aflate în mișcare, conduse de două femei, de 36 de ani, respectiv 19 ani, în direcția municipiului Dej.

Din primele cercetări, coliziunea dintre cele două autoturisme a avut loc la efectuarea unui viraj la stanga, celălalt autoturism fiind angajat în depășire.

Cele două conducătoare auto au fost transportate la o unitate medicală. Testările aparatului etilotest au rezultat negative", a transmis IPJ Cluj joi dimineaţa, într-un comunicat de presă. 

Sursa foto: Bogdan Colceriu

Comenteaza