Drogat și fără permis, la volan pe străzile Clujului

Drogat și fără permis, la volan pe străzile Clujului

Polițiștii Biroului Rutier Cluj au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Tânărul a fost depistat de polițiști la data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, în timpul deplasării cu un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, iar verificările efectuate au condus la stabilirea faptului că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma rezultatului pozitiv indicat de aparatul drugtest, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

Cel în cauză a fost prezentat în fața instanței, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Comenteaza