Drumurile morţii din Cluj

Drumurile morţii din Cluj
102 persoane şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie, în Cluj, în 2009. Cele mai multe accidente rutiere s-au produs pe DN1 E60, care ajunge în Turda şi Cluj-Napoca, spre Oradea.

DN1E60 este, potrivit statisticilor, cel mai periculos dintre drumurile din Cluj, în special după ce aparatele radar, care au fost instalate în mai multe localităţi, au fost dezafectate.

Amintim că potrivit Poliţiei pe drumul DN1C Cluj-Napoca – Baia-Mare au fost înregistrate în acest an 27 de accidente grave, în care şi-au pierdut viaţa 11 persoane şi alte 21 au fost rănite grav. De asemenea, în acest an au avut loc pe DN1C 23 de accidente uşoare, în care au fost rănite 37 de personae.

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere pe DN1C sunt traversarea neregulamentară, neacordarea de prioritate altor autovehicule şi nepăstrarea distanţei în mers faţă de alte maşini, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj, Gina Pop.

Potrivit statisticilor, în Cluj cele mai multe accidente rutiere grave s-au produs pe DN1E60, DN1C şi DN1F.  

Amintim că într-un accident petrecut pe DN1 E60 a murit, în 22 decembrie, un poliţist de la Serviciul Criminalistic al IPJ Cluj, Tiberiu Moldovan, în vârstă de 48 de ani, împreună cu soţia sa. Accidentul s-a petrecut când, într-o curbă la dreapta, poliţistul a pierdut controlul autoturismului, iar maşina a derapat şi a intrat pe contrasens, unde a acroşat o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus.
 
în urma impactului, maşina poliţistului a fost proiectat în afara carosabilului, s-a răsturnat de la o diferenţă de nivel de aproape patru metri şi s-a lovit de un copac, în care s-a oprit.

Totodată, în apropierea localităţii Mărtineşti două maşini s-au ciocnit după  ce una dintre ele a intrat pe contrasens, la începutul acestei săptămâni.

Tot pe DN1E60 o femeie de 51 de ani a fost rănită grav în timp ce traversa strada regulamentar, în localitatea Floreşti. Accidentul a avut loc la sfârşitul lunii septembrie. De asemenea, în septembrie un şofer a fost accidentat grav în Vâlcele, unde un bărbat de 42 de ani din Alba nu a acordat prioritate de trecere unei maşini care circula pe drumul prioritar din Turda spre Cluj-Napoca, la intersecţia cu DN1E60, şi a intrat în coliziune cu aceasta. Şoferul care circula regulamentar, un bărbat de 32 de ani din Luduş, a fost accidentat grav.

în ajunul Crăciunului, pe DN1 E60 un bărbat de 42 de ani din Cluj-Napoca a adormit la volan în timp ce conducea din Oradea spre Cluj-Napoca, în Căpuşu Mare. Maşina a intrat în parapetul din dreapta, pe direcţia de mers, iar şoferul a fost accidentat grav.

în 7 decembrie, pe acelaşi drum, în localitatea Floreşti, o femeie a înfipt maşina pe care o conducea într-o maşină care circula regulamentar, spre Huedin, din cauză că femeia a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure. Ca urmare a accidentului, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri iar coada de maşini s-a întins pe mai mulţi kilometri. Din accident a rezultat rănirea uşoară a femeii vinovate şi a două pasagere de 25 ani din autoturismul care circula regulamentar.

în 16 septembrie, un tânăr de 26 de ani din Oradea a fost accidentat grav pe DN 1 E60, între localităţile Ciucea şi Negreni, după ce a fost surprins de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar.

Tot pe DN1E60, un clujean a murit în urma unui accident de muncă, atunci când cabina autoutilitarei pe care o manevra a căzut peste el. Accidentul s-a petrecut pe drumul de acces dintre DN1 E60 în apropierea carierei de piatră din Huedin, pe un terasament executat din pământ proaspăt. Aici, şoferul unei autoutilitare a încercat să descarce maşina, dar din cauza terenului înclinat autoutilitara a intrat în balans. Bărbatul a încercat să sară pe uşa din stânga cabinei de comandă, moment în care maşina s-a răsturnat iar bărbatul a fost surprins sub cabină, arată poliţiştii.
în august, un tânăr de 23 de ani din Turda conducea pe DN1 E60 în Feleacu, unde a surprins şi accidentat grav un bărbat de 65 de ani din Aiud (judeţul Alba) care traversa strada pe trecerea de pietoni. De asemenea, în 5 noiembrie un bărbat care circula pe partea carosabilă a drumului, în afara localităţii Copăceni, a fost ucis pe loc de şoferul unei autoutilitare care l-a acroşat, din cauză că acesta circula pe carosabil.  

De asemenea, din cauza unui accident circulaţia dinspre Cluj-Napoca spre Oradea a fost întreruptă timp de aproape trei ore, în 21 iunie, când n clujean de 40 de ani din Călăţele, în timp ce venea spre Cluj-Napoca, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens din cauza ploii şi a drumului în rampă. Maşina a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

Precizăm că mai multe sisteme radar fixe au fost amplasate pe DN1E60 în 2008, cu scopul de a diminua numărul accidentelor. Radarele au fost amplasate în  Căpuşu Mare (2 unităţi), Izvorul Crişului (2 unităţi), Păniceni (o unitate), Poieni (2 unităţi) şi au fost amplasate după ce pe ruta Cluj-Napoca – Turda fuseseră montate, în iunie 2007, alte sisteme radar. Acestea au fost montate în Tureni şi Copăceni – câte două aparate, respectiv Mărtineşti – un aparat. Toate aparatele au fost desfiinţate în luna mai.

“Era mai bine cu radare, acum fiecare circulă cum vrea. Sunt maşini puternice, cu mulţi cai putere, circulă fiecare cum doreşte”, arată acum primarul din Căpuşu Mare, Ionel Bodea.

Conform unei analize realizate de Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Cluj în perioada 2005-2007, pe tronsonul de drum dintre Cluj-Napoca şi Turda au avut loc 75 de accidente. Dintre acestea, 45 s-au soldat cu 28 de decese.  

De la implementarea sistemului şi până la desfiinţarea acestuia, în 24 aprilie 2009, au fost aplicate 170.000 de amenzi în Cluj. Numai anul trecut au fost întocmite 79.726 de procese verbale, potrivit evidenţelor SPR Cluj.

102 persoane
au murit pe drumurile din Cluj în 2009

Comenteaza