După Hunedoara, şi la Bucureşti scandalagii sunt potoliţi tot cu focuri de armă

După Hunedoara, şi la Bucureşti scandalagii sunt potoliţi tot cu focuri de armă
| Foto: antena3.ro

Poliţiştii au condus la audieri 37 de persoane implicate în conflictul derulat duminică seara în sectorul 5, după ce la faţa locului au intervenit mai multe forţe de ordine care au fost nevoite să facă şi uz de armamentul din dotare.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit informaţiilor transmise de către reprezentanţii Poliţiei Capitalei, conflictul a fost unul spontan, fiind declanşat pe fondul consumului de alcool.

Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit duminică seara pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane desfăşurat în sectorul 5, fiind folosit şi armamentul din dotare, fără a fi înregistrate însă persoane rănite, a informat Poliţia Capitalei. "Conflictul a fost aplanat", se mai menţionează în informarea transmisă de către Poliţia Capitalei.

În jurul orei 20,45, prin apel 112, în sectorul 5, a fost sesizat un conflict între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie, echipe ale Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi. Mai multe persoane au fost imobilizate şi au fost conduse pentru audieri. A fost folosit şi armamentul din dotare, fără a fi înregistrate persoane rănite, precizează informarea Poliţiei Capitalei.

Sursa citată mai menţionează că urmează a se stabili contextul acestui conflict şi persoanele care au participat, urmând a fi dispuse măsurile legale.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza