Şedinţă cu scântei la judeţ. "Bateţi-vă în ultimele cinci luni"

Şedinţă cu scântei la judeţ.
Începutul şedinţei ordinare a forului deliberativ judeţean din luna septembrie a fost cu scântei.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan, a avut un schimb de replici cu colegul său din PNL Călin Tuluc, în startul şedinţei de marţi. Totul a plecat de la faptul că Seplecan a schimbat locurile pe care le ocupau consilierii la masă, aşezându-i pe reprezentanţii UNPR şi pe independenţi în locul liberalilor.

"Am aflat că senatorul Nicoară, cel cu accidentul cu alcoolemie mare, i-a sunat pe mai mulţi consilieri liberali şi i-a rugat, pe unii i-a ameninţat că îi dă afară din partid, ca să nu vină la şedinţă, m-am aşteptat la un boicot", a spus şeful CJ, care l-a şuat peste picior pe Tuluc, spunându-i "domnule vicepreşedinte al Consiliul Judeţean".

În şedinţa de joi a PNL, partidul a decis să îi susţină pentru şefia CJ pe Marius Mânzat, ca preşedinte, şi pe Călin Tuluc, ca vicepreşedinte. Discuţia a fost detensionată de consilierul Andrei Nemeti . "Timp de patru ani ne-am obişnuit cu scandalurile, mai rămâne să vă bateţi în ultimele cinci luni", a spus el. 

Lui Seplecan, care a rămas joi fără sprijin politic din partea PNL, i s-a recomandat de către mai mulţi consilieri să îşi înainteze demisia. Drept răspuns, Seplecan a ţinut să repete de mai multe ori, pe parcursul şedinţei, "Eu sunt preşedintele, deocamdată".

Comenteaza