Edward ne invită să facem un angajament pentru a reduce numărul accidentelor rutiere...
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Sep 2018, 14:11
- Eveniment
- Ascultă știrea

19 septembrie Ziua Europeană Fără Persoane Decedate În Accidente Rutiere.
Edward ne invită să facem un #angajament pentru a reduce numărul accidentelor rutiere... să promitem cu toții că:
* vom reaminti familiei, prietenilor și colegilor să sporească atenția la volan
* vom conduce cât mai prudent și vom respecta regulile de circulație atât la volan, cât și pe motocicletă sau bicicletă
* pornim farurile pentru a fi mai vizibili în trafic
* suntem atenți și sporim vigilența în preajma pietonilor, bicicliștilor, motocicliștilor, copiilor, persoanelor în vârstă ori celor care se deplasează cu ajutorul animalelor
* vom conduce cu o viteză care este, în același timp, și legală și sigură
* verificăm corespunzător starea anvelopelor
* acordăm o atenție deosebită atunci când conducem în apropierea școlilor ori în zone unde sunt mulți copii
* nu conducem niciodată sub influența alcoolului sau a medicamentelor ori substanțelor care ne-ar putea afecta siguranța
* ne asigurăm corespunzător și păstrăm distanța de siguranță în mers
* purtăm întotdeauna centura de siguranță și avem grijă ca și cei care călătoresc cu noi să o poarte
* nu vom folosi telefonul mobil în timp ce conducem, când nu avem dispozitiv hands - free
* nu ne lăsăm distrași de nimic din interiorul sau exteriorul mașinii ori din mintea noastră
* vom fi un exemplu pentru cei care călătoresc cu noi, conducând calm şi sigur
Edward este un proiect european care vizează siguranța rutieră, susținut de Comisia Europeană, în care este parte și Poliția Română.
Proiectul își propune ca ziua de 19 septembrie să devină Ziua Europeană Fără Persoane Decedate În Accidente Rutiere.