Şef din Poliţie, şi-a dublat salariul din pix ca să primească bani de la bănci. Ce a făcut cu creditele VIDEO

Şef din Poliţie, şi-a dublat salariul din pix ca să primească bani de la bănci. Ce a făcut cu creditele VIDEO
Fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, este acuzat de procurori că şi-a dublat salariul din pix, pentru a obţine două credite bancare de aproape 250.000 de euro. Rechizitoriul de trimitere în judecată arată că poliţistul a omis să treacă în declaraţia de avere împrumuturi primite de la aproapiaţi, în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Alexandru Mureşan a fost destituit din funcţie în urmă cu două zile şi va fi judecat pentru fals şi înşelăciune la Curtea de Apel Cluj.

Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel arată că fostul şef al Poliţiei Rutiere Cluj ar fi modificat două adeverinţe de venit din care reieşea că are un salariu lunar de 8.700 de lei, când în realitate acesta era de 4.700 de lei.

"Funcţionarii băncii au fost induşi în eroare cu ajutorul adeverinţei de venit în care se atesta că învinuitul realiza venituri semnificativ mai mari decât cele reale şi în consecinţă au hotărât acordarea creditului", au precizat procurorii. În baza adeverinţelor, comisarul şef Alexandru Mureşan a obţinut două credite pentru achiziţionarea unui teren şi construirea unei case. Vezi în materialul video care e terenul pentru care comisarul Mureşan a împrumutat de la bancă 200.000 de euro.

Un alt credit de 48.000 de euro l-a contractat pentru construirea vilei la care, după cum se poate vedea în materialul video, mai este mult de lucru.

Poliţistul Alexandru Mureşan nu şi-a mai achitat ratele din septembrie 2011, astfel că banca a început executarea silită.

Procurorii spun că Alexandru Mureşan şi soţia acestuia au primit sume mari de bani cu titlul de împrumut, care nu apar în declaraţia de avere a poliţiştului.

"Învinuitul nu a evidenţiat în declaraţia de avere sumele totale de peste 1.540.000 euro, 20.000 USD şi 70.000 lei primite cu titlu de împrumut sau cu alt titlu de soţia sa sau chiar de el persoanal de la 16 persoane",  susţin procurorii. Nici afacerile imobiliare ale soţiei nu au fost consemnate în declaraţia de avere a poliţistului.

Potrivit anchetatorilor, soţia comisarului împreună cu trei asociaţi au construit trei blocuri într-un cartier select al clujului. in totaul sunt 45 de apartamente care au fost vandute cu peste 2,8 milioane de euro. 

Din 2011, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj îi decontează lui Alexandru Mureşan o chirie de 2.000 de lei.

Comisarul şef Alexandru Mureşan a fost pus la dispoziţia şefului Inspectoratului de Poliţie Cluj pe perioada cât va fi judecat la Curtea de Apel pentru fals în înscrisuri şi înşelăciune. Mureşan nu a dorit să comenteze acuzaţiile. În faţa procurorilor a spus că funcţionarii băncii au falsificat documentele.

Comenteaza